Micul Trianon de la Floreşti

Locuiesc în Ploieşti, cunosc Micul Trianon de la Floreşti încă din 2003, am visat că îl voi reconstrui şi îl voi face casa mea, dar eram un copil de 14 ani lipsit de posibilităţi. În 2006 am vizitat zona din nou, cu o cameră foto, ruletă, şi hartie, am măsurat fiecare zid şi piatră, chiar şi coşurile (cele prăbusite). Am făcut câteva schiţe pe hârtie plus cam 100 poze exterioare şi interioare, să nu îmi scape vreun detaliu, iar acasă l-am reconstruit virtual din pasiune pentru modelare 3D în AutoCAD.

English version www.teoalida.com/design/palace

Daţi SHARE pentru a face cunoscute monumentele uitate ale României!

Istoria palatului din Floresti

Notă: părţi din articol sunt preluate de pe un alt blog (articolul original). Pozele sunt alese dintre cele postate de voluntari pe Panoramio.com pentru vizualizare în Google Earth. Credit la cei care le-au făcut! (pozele făcute de mine în 2006 sunt de slabă calitate datorită camerei foto pe care o aveam la vremea respectivă).

În 1907, Gheorghe Grigore Cantacuzino, politician influent şi bogat al vremii, fost prim-ministru, l-a angajat pe arhitectul Ioan Berindei pentru a construi un palat care copia cele 2 Trianonane de la Versailles. Tendinta spre rafinament si viata fastuoasa ii adusese printului Cantacuzino porecla de Nabab.

Forma dreptunghiulară şi înălţimea (subsol, parter şi etaj) au fost inspirate de la Petit Trianon, combinat cu  stilul arhitectonic, colonada şi elementele decoraţive de pe pereţi de la Grand Trianon, a făcut ca Palatul Cantacuzino să fie cunoscut sub numele “Micul Trianon”. Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albeşti, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de preţios ca marmura. Palatul urma să îl dăruiască fiicei sale, Alice Cantacuzino, căreia poporenii din Floreşti i-au spus simplu: Domniţa.

La palat se poate ajunge din DJ 720 Floreşti – Călineşti, vizavi de uzina electrică se intră pe o străduţa îngusta, care te duce către o poartă de intrare unde poarta metalică nu mai există. Niciun panou sau indicator nu semnalează prezenţa în zonă a palatului. Trecând de poartă, păseşti pe iarba unui maidan asemănător cu maidanele mahalalelor de la marginea marilor orase. Cai, vaci şi oi pasc nestingherite în iarba presărată cu PET-uri, pungi de plastic, sticle de băutură şi pachete goale de ţigari. Boschetarii şi bolnavii de la spitalul TBC îşi fac veacul prin zonă. Pe pereţi, cineva a scris cu grafiti “Pericol de prăbuşire”.

Domeniul Cantacuzino se întinde pe circa 3 km de-a lungul Văii Prahovei, cuprinde 7 clădiri construite în 1830-1850, o biserică, plus turnul de apă de asemenea construit în anii 1830, care oferea o vedere panoramică asupra Văii Prahovei până când scara din beton s-a prăbuşit în anii 1990. În parc se află un lac, cândva fiind alimentat din râul Prahova prin canale, lacul are o insulă pe care se ajunge pe un pod din beton sculptat care dă impresia că este din lemn.

Strada care trece prin faţa Micului Trianon face o curbă cu raza de 90 metri apoi continuă în acelaşi aliniament, lucru care indică faptul că familia Cantacuzino şi-a extins domeniul peste stradă special pentru a construi acest palat monumental.

Data începerii construcţiei Micului Trianon variază între 1907 şi 1912, depinde de sursă. Gheorghe Cantacuzino a murit în 1913 înainte să vadă palatul terminat, iar copii lui nu au fost interesaţi de continuarea lucrărilor. În perioada interbelică construcţia a avansat foarte lent, palatul fiind folosit ca depozit.

Se spune că palatul era aproape terminat la momentul izbucnirii Primului Război Mondial (dar din câte observ eu, unele din zidurile interioare sunt tencuite şi altele nu, presupun că ferestrele nu fuseseră montate şi nici scările interioare). În timpul războiului i-a fost distrus acoperişul (conform cărţii Valea Prahovei, cauza şi nivelul distrugerilor nu sunt cunoscute, eu presupun că a fost distrus doar acoperişul metalic şi nu tavanul din beton). Palatul a fost prădat de nemţi, spun unii, alţii afirmă că datorită acestora a fost oprit jaful. Celebrul general von Paulus a fost cucerit de frumuseţea şi rafinamentul construcţiei pe care a considerat-o o copie perfectă a palatului de la Versailles. Dacă datele din timpul Primului Război Mondial sunt confuze, cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt categorice: la sfârşitul războiului, Armata Roşie a devastat fără mila palatul.

După plecarea ruşilor, au venit comuniştii care au deposedat familia Cantacuzino de proprietăţi, o parte din aceştia s-au mutat în alţe ţări. Se spune că Guvernul Petru Groza a cazat în palat o mare şatră de ţigani. Dincolo de adevar şi fabulaţie un lucru este sigur: la sfârşitul deceniului cinci din secolul trecut, palatul s-a transformat într-o imensă latrină. Ulterior, palatul (sau mai degrabă cele 7 clădiri alăturate) au devenit sediul CAP-ului din comună.

În 1960, după ce fusese sediu de CAP şi cazarmă militară, domeniul a fost trecut sub obladuirea autorităţilor locale. Au urmat aproape 30 de ani de nepăsare şi dispreţ total, din cauza faptului că o inspiraţie nefericită a autorităţilor a dus în 1965 la amplasarea unui spital TBC în cele 7 clădiri construite în secolul 19 lângă palat. O a 8-a clădire pentru spital s-a construit în perioada comunistă. Spitalul s-a transformat de-a lungul anilor într-o sperietoare pentru turişti şi chiar pentru localnici.

Unele surse medicale afirmă că bacilul TBC este în prezent înfiltrat în tencuiala zidurilor şi că pământul din parc ar trebui decopertat şi înlocuit pentru a fi înlaturat temutul bacil. În 1982 chiar Nicolae Ceauşescu a fost interesat de o refacere a palatului, dar planurile s-au năruit tot din cauza spitalului TBC.

La cutremurul din 1977 s-au prăbuşit 4 din cele 5 coşuri, ceea ce a dus şi la distrugerea zidurilor interioare. Un localnic mi-a spus că tavanul fusese deja distrus în anii 1950 de către unitatea militară care a vrut să testeze o bombă sau să obţină profilele metalice care susţineau podelele pe care să le vândă la fier vechi pentru a îşi cumpăra un televizor, însă nu am găsit pe nimeni altcineva care să confirme acest lucru, alţii spun că până la cutremur era posibil să urci pe acoperiş.

La distrugerea palatului au contribuit şi desele filmări efectuate în incinta lui pentru realizarea unor producţii cinematografice grandioase, sub obladuirea regizorului Sergiu Nicolaescu, în anii ’70 şi ’80.

După 1990, ignoranţa şi dispretul comuniştilor au fost înlocuite cu ipocrizia şi dispreţul localnicilor care au vandalizat palatul, distrugând tot ce a mai rămas din pereţii interiori, pentru a fura cărămizi, marmură, profile din metal, şi orice alt material de construcţie care putea fi refolosit sau valorificat la fier vechi.



Când l-am vizitat eu prima dată în 2003, bucăţi din podea mai erau întregi, dar la vizita din 2006 am văzut că podeaua de sub intrarea principală fusese furată (în 2003 se vedeau pereţii sparţi lângă podea, comentam că au încercat să scoată placa de beton). Peretele din spatele coloanelor de pe faţada vestică s-a prăbusit în 2006, deşi îmi dă impresia de demolare cu mâna omului, iar tavanul terasei a rămas suspendat până când s-a prăbuşit în 2007.

Palatul a fost retrocedat urmaşilor Nababului, care l-au vândut în 2009 lui Radu Tudorache, primul consultant al Google în România. În 2012 a fost împrejmuit cu un gard pentru ca amatorii de selfie-uri să nu îşi mai pună viaţa în pericol intrând în ruinele în pericol de prăbuşire.

În 2013 au fost montate schele de susţinere şi au fost îndepărtate pietrele instabile, peretele din stânga intrării principale a fost distrus (vizibil în video-ul de mai jos, comparaţi cu poza aeriană EyeCloud). Într-adevăr era un perete crăpat care se putea prăbuşi oricând peste muncitori.

Nu ştiu dacă lucrările au ca scop reconstrucţia sau doar conservarea ruinelor, nu ştiu nici de unde ar veni fonduri pentru lucrări, cine e dispus să rişte să investească bani într-un monument care deşi este frumos, s-ar putea să nu ajungă niciodată la recuperarea investiţiei?

Video din 2013 cu schele
La 2:40-3:10 puteţi vedea poze vechi, cu acoperisul şi cosurile întregi (dinainte de 1977, poate chiar dinainte de război?)

Filmare cu drona din 2015

Filmare cu drona din 2018

Locaţia Micului Trianon văzută din satelit în Google Maps

View Larger Map

Ştie cineva ce filme a filmat Sergiu Nicolaescu la Floreşti? O căutare pe YouTube după numele filmului ne-ar ajuta să vedem cum arăta palatul înainte de distrugere.

Micul Trianon model 3D în AutoCAD – reconstrucţia desenată de mine

Ca artist pasionat de modelare 3D în AutoCAD, as fi vrut să desenez (şi) Castelul Peleş sau Palatul Parlamentului, dar Micul Trianon, nefiind muzeu ci ruină şi neîngrijit, am avut acces peste tot şi l-am putut măsura, în ciuda faptului că majoritatea pereţilor interiori s-au prăbusit, pereţii subsolului sunt intacţi iar la parter şi etaj se poate vedea pe peretele exterior unde a fost perete şi unde arcadă, astfel i-am putut desena planul.

Perspective aeriene

Faţadele principale

Perspective de la sol

Vederi interioare
Interiorul e desenat simplu şi fără ornamente, pentru a nu supraîncarca desenul.

Plan şi faţade

Vederi FUNNY
Stânga: modelul 3D în format wireframe. Puteţi număra poligoanele?
Dreapta: “Am construit fundaţia, planseele, acoperişul, şi scarile, am instalat toate uşile şi ferestrele, chiar şi burlanele, am cumpărat inclusiv perdelele… cred că n-am uitat nimic, ne mutăm acum?”

Istoria proiectului 3D Micul Trianon în AutoCAD

2003: am vizitat palatul pentru prima dată, am făcut o schiţă în creion (nu aveam cameră foto digitală) şi am desenat în AutoCAD un model 3D cu pereţi simpli, fara ferestre (doar goluri la ferestre), fără coloane pe pereţi şi alte decoraţiuni.

Octombrie 2006: am vizitat palatul după 3 ani de când l-am descoperit, am făcut poze, măsuratori, am desenat primul model 3D detaliat în AutoCAD.

Ianuarie 2007: am vizitat din nou palatul şi am făcut noi măsuratori, am corectat modelul 3D care avea câteva elemente subdimensionate.

Octombrie 2009: multumită cumpărării unui calculator mai performant (2 GB RAM în loc de 512 MB), am adăugat noi detalii din modelul 3D, am adăugat ochiuri mici de geam în toate ferestrele, am publicat pe site-ul meu 15 randări în loc de 2 cum fusese anterior (site-ul fusese creat în Aprilie 2009).

Mai 2014: prima redesenare semnificativă din 2007 încoace. Ideea era să reflecte cunostinţele mele actuale de AutoCAD, noi texturi, plante, etc. Dar în final am redesenat multe elemente, alungit clădirea cu 2 metri multumită unor prieteni care au vizitat palatul în 2011 cu o ruleta cu laser (au măsurat ceea ce eu nu puteam măsura cu ruleta de 3 metri). Am înălţat subsolul cu 50 cm (o greseala cam ruşinoasă de măsurare), redesenat scările exterioare, îmbunătăţit interiorul, desenat scările interioare (nu fusesera desenate în modelul din 2009), îmbunătăţit cornişele, rama geamurilor îngustată, plus corectarea unor greşeli geometrice care se puteau vedea în randările din 2009. În plus am desenat planuri detaliate şi elevaţii în 2D (un plan schematic desenasem încă din 2003). Îl voi folosi pentru prezentarea serviciilor de proiectare AutoCAD 2D & 3D.

Am observat că Micul Trianon a fost proiectat în sistemul metric, multe elemente au dimensiuni rotunjite fără prea multe zecimale. Dimensiunea între axa pereţilor exteriori este de 43 × 35 metri, iar cornişa de la acoperiş se întinde 1 metru în consolă de la axa pereţilor.

Diferenţele dintre modelul 3D desenat de mine şi Micul Trianon de la Floreşti

Culorile: m-am inspirat din culorile de la Grand Trianon de la Paris. Micul Trianon de la Floreşti e alb, monocolor. azi unele zone sunt înnegrite de timp.

Tâmplariă: din nou m-am inspirat din Grand Trianon. La Floreşti tâmplăria nu a fost montată niciodată.

Ornamente sub ferestre şi în balustrada terasei: din nou inspirat din Grand Trianon. Nu a existat aşa ceva la Floreşti, nu ştiu dacă se plănuia montarea vreunor ornamente sub ferestere, dar în balustrade ar fi trebuit montat ceva, la redesenarea din 2014 am adăugat ornamente şi sub ferestre.

Coşurile: am şters unul din coşuri (chiar cel rămas în picioare) pentru a da un surplus de frumuseţe prin simetrie. Palatul original avea 5 coşuri, ele sunt înca vizibile unde s-au prăbuşit.

Cele 3 ferestre către terasa de est: acel perete s-a prăbuşit de mult, n-am de unde să stiu ce fel de ferestre erau acolo.

Pereţii interiori: resturile de pereţi interiori la îmbinarea cu pereţii exteriori, plus subsolul intact, m-au ajutat să ghicesc planul interior. Dar nu garantez că corespunde 100% cu proiectul original, mai ales la numărul de uşi şi pozitia lor.

Acoperişul: pe coşurile prăbusite am putut măsura ca acoperisul avea o pantă cam de 2:5, am respectat panta în desenul meu, DAR nimeni nu ştie cum arată acoperişul original, este posibil să fi avut mansardă sau pod cu ochiuri?

Fântâna: am apropiat-o de palat cu 10 metri din motive estetice.

Ornamente: palatul e extrem de bogat în ornamente greu-imposibil de desenat 3D în AutoCAD. Desenul 3D e deja destul de complex încăt AutoCAD-ul se blochează uneori.

Acestea sunt cele 2 Trianonuri de la Paris, observaţi similarităţile cu desenul meu?
Grand Trianon, Paris Grand Trianon, Versailles Grand Trianon, Versailles

Micul Trianon pentru The Sims 2

The Sims e o serie de jocuri care simulează viaţa: construieşti case, creezi personaje pe care le pui în case şi le ordoni să facă diverse acţiuni. Am construit peste 50 case în The Sims din care 2 inspirate din Micul Trianon de la Floreşti: versiunea 2009 având 26 x 21 m / 586 m² iar versiunea din 2013 având 28 x 21 m / 672 m², ambele pe un teren de 50 x 50 m (cel mai mare teren disponibil in joc), o casă mai mare de atât ar fi îngreunat rularea jocului.

O reconstrucţie precisă în The Sims ca cea de mai sus în AutoCAD e imposisiblă, jocul având cam 4000 obiecte (uşi, ferestre, tapet, podele, mobilă, plante, etc), înaltimea etajului e standard şi nu poate fi modificată.

Intraţi pe www.teoalida.com/thesims pentru alte case construite de mine în The Sims, incluzând Castelul Peleş, Castelul de la Săvârşin şi Palatul Parlamentului.


Planuri si fatade

Design interior


Harta Câmpina

Click pe blocuri şi vedeţi anul construirii, numărul de etaje şi apartamente, plus releveu. Deschideţi harta pe tot ecranul.

Experienţa personală îmi permite să ghicesc anul construirii oricărui bloc din România (cu aproximaţie de +/- 5 ani) doar uitându-mă la poza din satelit, iar cu Google Streetview ghicesc şi numărul de apartamente.

Am clasificat blocurile pe următoarele perioade de proiectare:

Roşu = blocuri de stat din 1940-1960 (tavan 2,8-3m) sau 1958-1960 (tavan 2,5-2,6 m) cu balustradă scării din beton
Portocaliu = blocuri de stat din 1960-1970, din cărămidă cu sau fără stâlpi de beton, cu balustradă scării din metal
Portocaliu-galben = blocuri de stat din 1964-1972, din beton monolit sau cărămidă
Galben = blocuri de stat din 1970-1980, din beton monolit sau prefabricate
Verde = blocuri de stat din 1976-1982, din prefabricate sau diafragme
Turcuaz = blocuri de stat din 1980-1990, din prefabricate sau diafragme (unele terminate după 1990)
Albastru deschis = blocuri de stat din 1984-1990, din prefabricate sau diafragme (unele terminate după 1990), cu camere cu 10-20% mai mari ca cele turcuaz.

Roşu închis = blocuri private din 1900-1950
Verde închis = blocuri private din 1950-1990
Albastru închis = blocuri private de după 1990
Negru = blocuri prăbuşite sau demolate

Filtraţi blocurile:

Daţi click pe lupa hărţii din dreapta-sus şi alegeţi “risc seismic”, scrieţi “clasa” şi apăsaţi enter, harta va afişa DOAR blocurile încadrate în clasele de risc seismic. În acelaşi mod puteţi filtra blocurile cu / fără lift, blocurile care au peste un anumit număr de etaje, un anumit model de bloc, etc.

Dacă vreţi să puneţi harta pe site-ul dumneavoastră, daţi click dreapta > View page source > copiaţi codul.

Dacă vreţi datele de pe hartă în format Excel, puteţi cumpăra din baza de date a blocurilor.

Am desenat o hartă a Câmpinei în 2007, în AutoCAD, fără numerele blocurilor. În 2016 am luat oraşul la pas intenţionând să adaug numerele blocurilor cu pixul pe hartă, dar mărimea oraşului nu mi-a permis să îl explorez pe tot. Am fost în zona Orizontului, Schelelor, Bulevardul Carol I şi apoi către parcul dinspre Valea Prahovei să îmi fac poze pe acolo şi am ajuns până în Poiana Câmpina de unde am luat trenul spre Ploieşti.

În 2017 am descoperit că pe OpenStreetMaps voluntarii au adăugat numerele tuturor blocurilor din Câmpina, ceea ce mi-a permis să fac harta de mai sus. Nu ştiu de unde au cules voluntarii OpenStreetMaps dar am găsit câteva greşeli în comparaţie cu ceea ce am văzut pe teren.

Exemplu de greşeli pe OpenStreetMaps > corectate de mine
17B (2 scări) > 17B şi 17C
17C (1 scară) < 17D1
17D (1 scară) > 17D2

Este posibil să mai fie greşeli pe OpenStreetMaps pe care eu le-am transpus pe harta mea, în zonele pe care nu le-am explorat pe teren. Rog toţi vizitatorii site-ului să verifice blocurile din zona lor şi să raporteze orice greşeală găsesc. Numai cu ajutorul dumneavoastră, Câmpina va avea o bază de date CORECTĂ!

Daţi share pentru a ajuta lumea cu informaţii gratuite.

Cartierele din Câmpina

Nu ştiu denumirile oficiale ale cartierelor aşa că am divizat oraşul după propriile criterii. Iată numărul de blocuri şi apartamente:

Zona centrală veche – 3 blocuri – 5 scări – 96 apartamente
Centrul civic nou – 107 blocuri – 125 scări – 2087 apartamente
Zona Orizontului veche – 15 blocuri – 17 scări – 572 apartamente
Zona Orizontului nouă – 9 blocuri – 10 scări – 241 apartamente
Zona Schelelor veche – 24 blocuri – 42 scări – 1128 apartamente
Zona Schelelor nouă – 18 blocuri – 22 scări – 291 apartamente
Zona Toma Ionescu – 33 blocuri – 51 scări – 1128 apartamente
Zona 1 Mai / Bogdan Petriceicu Haşdeu – 16 blocuri – 32 scări – 605 apartamente
Zona Alexandru Ioan Cuza – 37 blocuri – 54 scări – 1704 apartamente
Zona Turnătoriei – 25 blocuri – 41 scări – 1018 apartamente
Blocuri izolate – 12 blocuri – 17 scări – 402 apartamente

Total: 314 blocuri – 435 scări – 9768 apartamente

Câmpina avea 41554 locuitori la recensământul din 1992, cu 3 persoane pe apartament ar însemna că 66% din populaţie locuia la bloc în 1992.

Istoria blocurilor din Câmpina

Ca în majoritatea oraşelor mari are României, construcţia blocurilor în Câmpina a început la scară redusă în anii 1950, când s-au construit 4 blocuri pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, 1 bloc pe Strada Griviţei, 4 blocuri pe Ion Heliade Rădulescu, etc.

Construcţia a luat amploare în anii 1960, fără demolări semnificative, s-au construit mici cartiere în zonele virane din spatele caselor fără nici un plan de sistematizare. S-au construit 196 blocuri totalizând 4541 apartamente.

Demolările şi sistematizarea au avut loc în anii 1980, chiar şi atunci nu s-a sistematizat aşa mult ca în alte oraşe, s-a demolat o mare parte din centrul vechi şi s-a construit Bulevardul Carol I (anterior strada principală era Mihai Eminescu).

La momentul revoluţiei din 1989, câteva blocuri din centru au fost surprinse în construcţie, ele fiind finalizate în anii 1990 având balcoane de fier forjat, distincte de restul blocurilor, iar spre sud, pe zona demolată unde nu au apucat să înceapă blocurile, au apărut clădiri de sticlă, Romtelecom şi BCR, iar în partea nordică e criză de locuri de parcare pentru că în spatele blocurilor stradale au rămas case şi nu s-a mai construit parcare.

În ritmul in care s-a construit în anii 1980 ar mai fi trebuit 10 ani să fie demolate casele dintre blocuri (mai ales strada Maramureş şi Bogdan Petriceicu Haşdeu) şi să fie finalizat oraşul într-un stil modern.

Harta Campina cu blocuri in Google Maps