Am vizitat Salina Slănic de 3 ori, prima dată în 1998, la scurt timp după ce a fost închisă 4 ani (aveam 9 ani şi voiam să văd chestii neobişnuite), apoi în 2005, apoi din nou în 2008, şi am rămas cam dezamăgit. Ultima dată am vizitat în scop mai tehnic, înarmat cu cameră foto şi o lanternă de 30 cm, pentru a studia “construcţia” inclusiv camerele neiluminate, fără a fi interesat de muzeu şi ce mai e înăuntru. Am desenat planul şi o reprezentare 3D a salinei pe care vi le prezint aici.

Rog cei care au vizitat sau vor vizita în curând salina, să lase commenturi, să facă eventuale corectări şi să clarifice câteva mistere. Dacă sunteţi angajat al salinei, v-as ruga să mă contactaţi pentru a împartăşi informaţii.

Aventură la Slănic din 2008

Având înternet, am căutat preţul şi orarul de vizitare, ATÂT, ca să nu-mi pierd interesul de vizitare. Pe internet cât şi pe bannerele din oraş scria că se vizitează până la 17:00, dar surpriză, la intarea în salină scria că programul e până la 15:00. Eu am ajuns la 14:00 şi am crezut că la 15:00 e ultima coborâre şi e permis să mai stăm 2 ore până la ora inchiderii. Nu am stat la coadă, ne-a băgat în lift imediat (era în cursul săptămânii).

Am dat un tur pilonului central, studiind salina, iar când să dau al doilea tur sa fac şi poze (cu frica de a fi amendat – la intrare scrie de o taxă de fotografie, cine nu o plăteste la intrare, vă plăti de 10 ori la ieşire), a venit un angajat şi a zis sa ne strângem la lift că în 30 minute se închide (a zis şi că putem face poze, nu va comenta nimeni, de fapt toată lumea făcea poze). Am dat şi un al doilea tur şi am făcut câteva poze dar fiind făcute în graba şi fără trepied, nu are rost să le postez aici.

După salină am mai stat 2 ore prin Slănic pentru a face harta şi număra apartamentele şi am facut niste poze prin oras.

După ce m-am întors acasă, m-am uitat mai mult pe internet şi am citit blogurile şi comentariile altora. Observ că majoritatea care au fost doar la Slănic, laudă salina şi critică oraşul, pe când cei care au fost şi la alte saline gen Praid sau Târgu Ocna, critică absolut totul. Cel mai criticat e programul de vizitare prea scurt, plus site-urile care induc în eroare. Norocul meu ca sunt din Ploieşti, am ajuns la 14:00 şi am putut sta 1 oră în subteran, dar alţii au venit de la sute de km şi au ajuns după ora inchiderii dezamăgiţi.

Părerea mea:
Oraşul e o mizerie, dar totuşi mai puţin plictisitor ca salina.
Dacă în 1998 salina era cam goală, în 2005 am găsit terenuri de sport, bar, leagăne, etc. În 2008 unele din acestea nu mai erau, nu prea ai ce face în salină. Idioţii care administrează salina nu au chef deloc de investiţii! Habar n-au cat potential turistic are… La Salina Turda s-au făcut investiţii de 6 milioane euro şi s-a redeschis în ianuarie 2010, iar la Slănic nu se face nimic deşi e cea mai mare salină din Europa.

Conform salrom.ro, mina a avut 166.000 vizitatori în 2011… Cam puţin!

Detalii tehnice

Ocna din Vale
Exploatare: 1819-1865.
Arhitectură: clopot cu adâncimea de 87-90 metri conform Salrom sau 145 metri conform secţiunii.

Ocna din Deal
Exploatare: 1838-1865.
Arhitectură: clopot cu adâncimea de 96 metri conform Salrom.

Mina Carol
Exploatare: 1881-1935.
Arhitectură: 3 camere cu profil ogival, a 4-camera cu profil trapezoidal ca extensie.
înălţime: în jur de 80-90 metri (estimare după schemă), 96 metri confirm Analele Academiei 1942
Lăţime: în jur de 50 metri (estimare după schemă).

Mina Mihai
Exploatare: 1912-1943.
Deschisă publicului în anii 1980, doar în perioada concursurilor de aeromodelism.
Arhitectură: 6 camere cu profil trapezoidal.
Înălţime 60 sau 66 metri.
Lăţime 37 metri la baza, 12 metri la tavan.

Mina Unirea
Exploatare: 1943-1970 (construcţia începută în 1938).
Deschisă publicului în 1972.
Arhitectură: 14 camere cu profil trapezoidal, a 15-a cameră în proiect nerealizată.
Înăltime: 54 metri, tavanul fiind la 26 metri sub podeaua minei Mihai.
Lăţime: 32 metri la bază, 10 metri la tavan.
Suprafaţa: 78.000 sau 80.000 metri pătraţi.
Adâncime: 208 metri, jumatatea estică a salinei e cu 2.2 metri mai jos decât capătul de jos al liftului. Nu ştiu unde e măsurat 208 metri.

Planul minelor Carol şi Mihai şi al celor 2 ocne (sursa: calatoruldigital.ro) şi secţiune (sursa Panoramio – Mihai Druga)

Alte informaţii:
Sarea din sarniţele României (1894) – pagina 38-40
Analele Academiei Române (1942) – paginile 237-246

Rezulatele studiului meu + comentarii la ce se vorbeşte pe alte bloguri

Se zice că Salina are 14 camere şi e adeseori criticată că “doar cele 4 din jurul pilonului central sunt vizitabile”. În realitate 9 camere şi cam 80% din volumul salinei e vizibil fără a sări gardurile cu accesul interzis. Destul pentru un turist obisnuit!

Vizitarea este restrictionată la un circuit în jurul pilonului central de faptul că camerele 5, 7 si 14 nu au fost excavate până la acelasi nivel cu restul, făcând imposibilă circuitul celorlalţi piloni, camera 11 e închisă pentru că s-a prabusit o bucată din tavan. Restul camerelor se infundă, sau nu e nimic amenajat care să merite atenţia turiştilor.

Recent s-a deschis accesul în camerele 7 şi 14. În camera 14 se observă multe cavităţi în pereţi, blocuri de sare care erau în pericol să cadă au fost date jos şi probabil după câţiva ani în care nu s-a mai prăbuşit nimic, s-a decis că camera e sigură pentru turişti.

Unele surse spun că ar avea 15 camere. Secţiunea din poza de mai sus arată încă o camera în zona estică, care a fost în proiect dar nu s-a mai realizat (decât tunelul de la tavan). În salină, vizavi de lift se află acest plan care arată că camerele estice 8-9-10 ar fi legate între ele şi astfel ar 8 piloane în loc de 4. În realitate e doar un tunel de ~5 metri latime, vizibil din camera sanatoriului, care probabil se şi înfundă.

Eu am vrut să desenez planul CORECT al salinei, aş fi vrut să vad TOT, inclusiv camerele 7, 8, 14 (mai ales camera 8 care în cartea “Valea Prahovei” apare ca fiind mult mai lungă decât în planul meu. Îmi pare rău că nu am sărit gardurile, din plăcerea de a respecta panourile “accesul interzis, pericol de bla bla”.

Cine a vizitat salina înainte de 1994, îl rog să mă contacteze! Vreau să ştiu cum arăta atunci comparat cu acum, câte camere erau accesibile publicului, cele 2 lacuri existau sau au fost construite în perioada de închidere 1994-1998 pentru drenaj?

Puţul de intrare cu liftu electric e pe camera vestică. Pe camera estică (lângă sanatoriu) mai e un puţ, unul dezafectat, acţionat cu aburi. De ce sunt 2 puturi: pentru că deasupra minei Unirea, mai sunt 2 mine construite anterior Carol şi Mihai, fiecare cu put propriu, între cele 2 mine există un tunel de legătură accesibil prin nişte scări, pentru a face accesibilă inspecţia periodică a minei Carol după dezafectarea puţului estic.

La suprafaţă la 100 metri în spatele clădirii liftului curent se poate vedea un acoperiş din tablă la 1-2 metri de sol, acela acoperă puţul liftului cu aburi. De asemenea pe câmpul dintre cele 2 puţuri se pot vedea 2 grupuri a câte 3 plansee de beton, ele acoperă puţurile celor 2 ocne conice.

În 2013 când am pus acest articol pe site am căutat mai multe informaţii şi am descoperit Călătorie spre centrul pământului – Transalpinbike şi existenţa unui tunel de 3km lungime, care teoretic oferă access auto în Mina Unirea, ieşirea find 1 km mai spre sud, în incinta la Salina Nouă. Cu alte cuvinte, din tunelul de access în exploatarea noii saline s-a făcut o ramificaţie care coboară în zig-zag până la Mina Unirea. Tunelul nu e dechis publicului în mod normal. Acest video filmat de la intrarea în tunel până în salină (puteţi vedea câteva maşini parcate în Mina Unirea adică au coborât cu maşina 208 metri!).

Într-adevăr în 2008 am vazut personal o gaură în camera 9 în peretele estic, dar fiind intuneric am crezut că e înfundată şi nu mi-a trecut prin gând că ar comunica cu suprafaţa. Nu are legătură! Tunelul a fost construit după accidentul din 2011 şi se află în camera 8 pe peretele sudic.

Tunelul de acces auto construit în 2011

O poză similara cu asta am văzut-o eu în 2014 şi nu înţelegeam cum au ajuns maşinile în salină

Camera 3 (cea unde se află liftul) observaţi că 3-4 felii de la bază nu au fost excavate până la peretele vestic

Camera 11 (tavanul prăbuşit)

Nu intentionez să umplu site-ul meu cu poze din salină, sunt destule poze pe internet. De exemplu albumul lui József Földi.

Drumul catre Mina Unirea se face cu microbuzul prin salina noua, care inca in exploatare

Stiri

Pe puţul liftului există o scară de lemn folosită de angajaţi pentru inspecţie, se poate ajunge la balconul de la tavan, în mina Mihai şi la suprafaţă. Dar nu e tocmai o cale de evacuare a turiştilor deoarece puţini oameni pot urca scări care echivalează unui bloc de 70 etaje!

Pe 3 Iunie 2011 o defecţiune la lift a blocat 50 copii în subteran pentru 1 oră (sursa: stirile PRO TV şi alte ziarele + acest blogger dorin.craiova-maxima.ro care consideră salina riscantă). Eu zic vizitarea salinei e 100% sigură. Cutremurele afectează doar ce e la suprafaţă, iar o posibilă surpare s-ar produce întâi în mina Mihai, mai mare, mai aproape de suprafaţă şi aflată fix sub albia râului Slănic.

După incidentul din 2011 a început construcţia tunelului auto care leagă mina Unirea de Salina Nouă. Tunelul auto a permis organizarea de evenimente în salină imposibile anterior, precum concursul cu 300 biciclete desfăşurat pentru prima dată pe 24 Februarie 2013, de asemenea MasterChef sezonul 2014 episodul 9 a fost filmat în salină (anunţ oficial + video).

Dacă vă întrebaţi de ce se mai foloseşte liftul antic când există tunel auto: liftul e încă cea mai rapidă cale de access.

Pe 6 August 2014 salina a fost închisă: roata pe care stă cablul liftului s-a rupt, cablul căzând de pe roată pe ax şi astfel liftul a căzut în gol 1 metru). Noroc cu tunelul construit cu 2 ani inainte, au putut trimite microbuze pentru evacuarea turiştilor. Pe 12 August 2014 salina s-a redeschis, accesul se face cu microbuze prin salina nouă unde se pot vedea muncitorii care extrag sarea, apoi prin tunelul dintre mine. Coborârea cu microbuzul durează 15 minute în loc de 2 minute coborârea cu liftul, se stă la coadă câte 1-2 ore şi se poluează salina căreia i se face reclamă că are cel mai curat aer din lume.

Pe 24 Noiembrie 2015 salina a fost închisă din nou după incendiul de la Colectiv, pentru că nu avea autorizaţie ISU, şi redeschisă pe 24 Februarie 2016.

În 2018 liftul e incă nefuncţional.

Mistere de rezolvat

Conform planului din 1938, există tunele de legatură între minele Carol şi Mihai şi cele 2 ocne, dar cum ocnele sunt la adâncimi diferite, cum se face accesul (cum se faceă, este posibil ca în prezent ocnele să fie inundate şi inaccessibile).

Cum arată mina Carol? Dacă din mina Mihai se găsesc câteva poze căutând pe google “aeromodelism Slănic”, din mina Carol nu se gaseşte nimic. Fiind cea mai mare, de ce nu se fac concursurile de aeromodelism acolo? Probabil pentru că e făcută cu ciocanul şi nu cu masini de tăiat sare, astfel podeaua nu e plană, şi lipseste o cale de access (accesul se face prin mina Mihai urcând nişte scări din lemn).

Cum s-au alungit puţurile de extracţie când exploatarea progresa cu câte o felie de 2.2 metri? Fiindcă lifturile sunt legate între ele cu un singur cablu, trebuia schimbat cablul după fiecare felie excavată?

Când s-a închis puţul de extracţie estic (cel cu abur)? A fost vreodată folosit pentru accesul turiştilor? Domnul de la lift mi-a zis că putul nu mai merge din era exploatării (1943-1970), dar bunicii mei mi-au zis că în anii 1970 au coborât “pe putul de lângă sanatoriu”. Care-i adevărul?

În stânga intrării normale în salină există “tunelul de sare“, de care nu ştiam când am vizitat salina, iar când s-a construit tunelul auto de 3 km, pentru moment am crezut că pe acolo se intră cu maşina. Aş vrea să ştiu unde duce tunelul de sare de la suprafaţă (probabil se înfundă) iar în acest caz, când şi în ce scop a fost construit? Update: un vizitator al site-ului mi-a zis în 2016 că el vizitase tunelul în 1998 şi ducea la 2 puţuri cu scări, se presupune că şi pe acolo se poate intra în salină, pentru inspecţie, eventual cale de evacuare a minerilor în caz că se defecta liftul.

Începând cu 2005 am făcut în Excel un tabel cu melodiile pe care le-am download-at in calculator pentru a da fiecărei melodii o notă (rating) de la 0 la 16 şi a face topul celor mai buni artişti, albume, şi genuri muzicale, folosind formule matematice, pentru a vă arăta exact ce muzică îmi place şi cât de mult.

Asta spre deosebire de alţi oameni care zic doar “melodia asta îmi place / nu-mi place / aşa şi aşa”.

Download-ati baza de date – editia 2016 cu 6000 melodii

www.teoalida.com/database/Teoalida-Music-Database.xls

Cum a început pasiunea pentru muzică

Pasiunea mea pentru muzică a început în 1999, după ce cumpărasem în 1998 un nou calculator cu Windows 95 şi un ditamai hard disk de 4,3 GB, tata a adus nişte CD-uri cu muzică de la prieteni, le-a ascultat şi a făcut o selecţie după gusturile lui, când din întâmplare eram şi eu în cameră, a sters şi unele melodii care îmi plăceau mie, pentru că eu n-aveam nici un drept de decizie pentru ce se ţine în calculatorul FAMILIEI. Apoi a dat la cineva playlistul împreună cu CD-urile la cineva şi a scris playlist-ul (selecţia lui tata) pe 2 CD-uri.

Mult timp, aia era singura muzică pe care o ascultam, nu pentru că îmi puneam eu muzica, că n-aveam voie, ci părinţii puneau muzica pentru noi ca familie, dar aşa m-am obişnuit şi eu cu muzica de genul ăla. Şi ce muzică era acolo: rock şi pop din anii ’60 până azi. Dacă nu aveam părinţii ăştia idioţi care să-mi încalce drepturile de a-mi alege gusturile muzica, şi trăiam printre golani de vârsta mea, cine ştie ce ajungeam? Manelist? Hip-hopper?

În 2001 am schimbat hard diskul cu unul de 20 GB şi am mai luat de la prieteni nişte CD-uri. Aveam vreo 4 GB de muzică, din care am făcut şi eu o selecţie de 20 melodii (ce gusturi pretenţioase aveam!), de atunci am început să ascult ce îmi place mie, la căşti, până spre sfârşitul anului 2001 când am luat un alt calculator la care nu mai mergeau căştile în mufa de pe CD-ROM (probabil nu era montat firul către placa de sunet, fiind carcasa sigilată pentru păstrarea garanţiei nu aveam ce face), mi-era cam greu să bag căştile în mufa din spate, aşa că porneam muzica de obicei când eram singur acasă, deci puţin timp, şi nu mă plictiseam de faptul că aveam playlist-ul redus.

După scandalurile în familie şi revoluţia din 2003, puteam porni muzica când voiam eu indiferent de cu cine eram acasă, nu mai zicea nimeni nimic, atunci începusem să mă plictisesc de playlist-ul meu de prea puţine melodii, aşa că în disperare de diversificare, m-am apucat să înregistrez de la TV (aveam TV-Tuner): Atomic, MTV, Ploaia de Stele, Eurovision, plus Agua Viva (un film pentru copii), nu mă interesa calitatea înregistrării, dar voiam neapărat ceva nou. Şi mai voiam cu orice preţ mai multe melodii de la artiştii de la care aveam deja câteva melodii care îmi plăceau, găsite pe CD-urile aduse de tata (Aqua, Shakin Stevens, şi Thalia). Am întrebat până şi la tarabele de discuri din oraş, am întrebat dacă au artistii mei preferaţi, mi-au zis că se pot înregistra, dar costa scump şi părinţii nu au fost de acord.

După conectarea la RakNet (reţeaua de cartier) în Octombrie 2014, şi băgarea internetului în Februarie 2015, am putut găsi melodiile care îmi plac, şi a le download-a instantaneu şi pe GRATIS. Care credeţi că au fost primele melodii căutate şi download-ate? Originalele mp3 ale celor vreo 100 melodii înregistrate din TV, plus Selectia naţională spaniolă la Eurovision Junior, Andy y Lucas, Maria Isabel, 3+2. După atâţia artişti copii, m-am îndrăgostit în 2006 de Tatiana şi, iar în 2007 de Fandango, Flans, Timbiriche, şi alte trupe care dominau anii 1980 în special din Mexic. Deci se vede evoluţia gusturilor muzicale? E DE BINE?

Muzică bună descoperită din întâmplare

Şi când mă gândesc că toţi aceşti artişti i-am descoperit DIN ÎNTÂMPLARE, nici nu-mi pot imagina câţi cântăreţi care mi-ar fi plăcut, mai sunt în lume, pe care probabil tot DIN ÎNTÂMPLARE i-am ocolit milimetric… aşa că de un timp download-ez melodii la întâmplare cu ARES (un program de filesharing popular în special în America Latină) şi iar gasesc bunăciuni.

Mai exact, în Noiembrie 2004 dădeam televizorul LA ÎNTÂMPLARE pe toate canalele, am nimerit pe TVR1 fix când era Eurovision Junior la concurentul numărul 3, m-am apucat să înregistrez fiecare melodie, m-am îndrăgostit instantaneu de Maria Isabel (10 ani, concurentul 15 din 18), după care am văzut că mai şi câştigă concursul, aşa că am căutat-o pe site-ul Eurojunior (selecţia spaniolă pentru Eurovision Junior), de unde am aflat şi de 3+2 (trupă formată din participanţii Eurojunior 2003) şi Andy y Lucas (invitat la Eurojunior), apoi căutând pe internet fanclub-uri Maria Isabel am găsit DIN ÎNTÂMPLARE pagina lui Danna Paola (altă artistă de 9 ani), mi-a plăcut cum arată şi voiam să văd şi cum cântă, am căutat melodii Danna Paola pe DC++ şi am gasit DIN ÎNTÂMPLARE o melodie cântată împreună cu Tatiana (36 ani), atunci am intrat pe site-ul lui Tatiana, am căutat-o şi pe asta pe DC++, dar fără prea mare succes pentru că nu e populară în Europa unde sunt populare huburile de DC++, însă în 2007 descoperind ARES am găsit 80% cele peste 260 de melodii ale ei.

Aveam de la prieteni o melodie cu un titlu ofensiv în româna (Pula Boi Pula Cavalo) şi nu ştiam cine cântă şi nici măcar limba, dabia în 2008 am aflat că este de la Rio Negro e Solimoes şi aşa m-am îndrăgostit de muzica country braziliană. În 2009 am download-at şi muzică country americană, Alan Jackson şi Garth Brooks.

Începând din 2007 mă uit la televiziune pe internet la o emisiune de copii din Mexic, plină de momente muzicale, aşa am aflat de multi artişti populari în Mexicul anilor ’80: Fandango, Flans, Timbiriche, dar şi R.B.D., etc. În 2008 30% din melodiile din baza de date erau din Mexic. În 2013 la emisiune au băgat şi o melodie japoneză şi aşa am aflat de Kyary Pamyu Pamyu. Deşi mai download-asem în trecut muzică japoneză, Kyary e prima care m-a atras în mod special.

Tot la emisiunea mexicană s-a băgat o melodie Ilarile care am descoperit că e de la Xuxa, iar ulterior am găsit un video de la site-ul de modelling We Are Little Stars în care muzica de fundal era Bambole Yo Yo, am căutat versurile şi aşa am descoperit şi download-at Angelica şi Eliana, care împreună cu Xuxa dominau emisiunile pentru copii din Brazilia, totuşi muzica lor e destul de matură şi îmi place.

În 2013 aveam în baza de date 20% melodii mexicane şi 15% braziliene. În 2013-2014 nu am mai download-at artişti noi. În 2015 umblând la întâmplare pe YouTube m-am îndrăgostit de un nou gen: muzică populară germană, plus alte genuri germane, de exemplu Andrea Berg.

Există şi genuri de muzică care nu suport să ascult: hip-hopul, urmată de manele şi muzica arabă şi indiană.

Ideea de a face o bază de date

Ideea de a face un tabel cu melodii datează din 2002, la scurt timp după ce mi-am făcut primul playlist din melodiile aduse şi selectate de tata. Am băgat toate melodiile din calculator în WinAmp, am dat Generate HTML playlist, am copiat lista în Excel şi m-am apucat să le ascult pe toate şi să dau la fiecare o notă (numerică).

La sfârşitul anului 2005, având conexiune la reţea şi internet, am zis că pot face o bază de date calumea, cu discografii complete, cu numele albumului şi data lansării.

Sursa de date: în special iTunes Music Store (copiam datele album după album cu doar câteva clickuri, tabelul meu având coloane identice cu cele din iTunes până când iTunes a fost redesenat în 2010 nu am mai putut copia datele albumului complet). O parte din melodii sunt scrise din alte music store-uri, în cazul artiştilor româneşti: www.cd.ro), iar melodiile cu nume italic sunt luate din fişierele MP3, deci este posibil să nu fie 100% corecte.

Nu intenţionam să fac o bază de date a tuturor melodiilor pe care le aveam în calculator, nici să introduc în baza de date un anumit număr de melodii până la un termen limită. Pur şi simplu am adăugat artişti la întâmplare, iniţial artiştii care îmi plăceau mie (majoritatea având cariere scurte), dar după 2008 m-am apucat de adăugat artişti cu cariere mari, plus o selecţie de artişti reprezentativi pentru fiecare regiune a lumii şi fiecare gen de muzică, indiferent că îmi plăceau sau nu.

Evoluţia bazei de date:
2000 melodii, 37 artişti în top – Iunie 2007
3000 melodii, 57 artişti în top – Februarie 2008
4000 melodii, 71 artişti în top – August 2009
5000 melodii, 92 artişti în top – Aprilie 2012
6000 melodii, 105 artişti în top – Iulie 2016
Notă: topul include doar artiştii cu minim 10 melodii şi cu rating la cel putin jumătate din melodii.

Rating-ul melodiilor

Fiindcă am început baza de date în era în care eram fascinat de sistemul de numeraţie în baza 16, dădeam note la melodii de la 0 la 16, 0 fiind cel mai bun. Total: 17 posibile note. Nota se obţine pe baza a 4 criterii, fiecare având note de la 0 la 4. În 2016 am schimbat sistemul, 16 fiind acum cel mai bun.

Ratingul melodiei se optine pe baza a 4 criterii:

Sunet: îmi place diversitatea şi chitările. Rockul şi country câştigă la categoria asta, iar hip-hopul e cel mai jos.

Voce: îmi place vocea frumoasă şi diversitatea de versuri, dar nu ţin cont de conţinutul versurilor. Melodile cu versuri care se repetă sau doar instrumentale au rating scăzut.

Mix: îmi plac melodiile care au un ritm rapid şi continuu. Melodiile de dans câştigă la categoria asta, rockul are 2-3, popul 1-3, melodiile lente au 0.

Atractivitate: anumite melodii mă atrag aşa mult încât le ascult repetat câteva ore câştigă rating 4 la categoria asta, mai exact bubblegum dance, japanese pop şi muzica din emisiunile de copii din Brazilia (acest lucru atrage comentarii din partea prietenilor, gen că ascult muzică de copii, muzică de retardaţi, etc). Rockul şi country deşi câştigă la sonorizare devin plictisitoare după ceva timp aşa că au rating 1-2, iar melodiile zgomotoase ca hard rock-ul sau hip-hopul pe care nu le pot asculta nici măcar odată până la final au rating 0.

Pentru a da rating e suficient să ascult preview-ul de 30 secunde de pe iTunes, dar prefer să dau rating doar după ce găsesc melodiile complete pe torrents, DC++, ARES, RapidShare, etc. Rating-ul de atractivitate e greu de stabilit iniţial şi uneori îl modific după zile sau luni de ascultare. Distribuţia pe 17 rating-uri e similară cu Curba lui Gauss, dar asimetrică, rating-ul 8 având 10% din melodii, rating-ul 0 2% iar rating-ul 16 0.2%.

Playlist-ul meu e compus din melodii cu rating total 12-16, ocazional incluzând melodii cu rating total 8-11 cu rating de atractivitate minim 3, ceea ce înseamnă cam 20% din totalul melodiilor incluse în baza de date.

Topul artiştilor

În 2005, după ce am băgat câtiva artişti în baza de date, am făcut un top al celor mai bun artişti, pe baza mediei rating-urilor tuturor melodiilor. Dar sistemul acesta avea o problemă: topul era dominat de artişti care au scos un singur album bun, în timp ce artistii cu mulţi ani de carieră ajungeau la coada topului.

În 2006 am adăugat un SCOR pentru fiecare artist, precum şi numărul de melodii şi valorea melodiilor. Valoarea melodiilor se calculează logaritmic în baza 2, o melodie cu rating 0 are valoarea 16, rating 1 are valoarea 12, rating 2 are valoarea 16/2 adică 8, rating 3 are valoarea 16/3 adică 5,33, rating 4 are valoarea 16/4 adică 4, şi tot aşa până la cele de rating 16 care au valoarea 1.

În 2008 am adăugat un factor pentru diversitatea melodiilor, calculat cam aşa: valoarea totală a melodiilor împărţită la numărul de melodii împârţită la media rating-urilor melodiilor, numărul rezultat e scos la rădăcină pătrată şi înmulţit cu 2, factorul rezultat fiind între 1,00 şi 1,50. Scopul e de a aduce un bonus artiştilor care au scos atât melodii foarte bune cât şi foarte proaste, spre deosebire de cei care au scos numai melodii medii.

Cum se calculează scorul: media rating-urilor melodiilor (între 0 şi 16) înmultit cu 4 (acest 4 poate fi mărit pentru a favoriza artiştii cu un singur album frumos sau coborât pentru a favoriza artiştii cu carieră lungă), plus rădăcina pătrată din totalul valorilor melodiilor (între 4 pentru rapperi cu un album şi 30 pentru Tatiana cu peste 20 albume), suma celor 2 înmulţită cu factorul de diversitate (între 1 şi 1,5), apoi înmulţită cu 128 pentru a da fiecărui artist un scor de 4 cifre (de la 2000 la 9000+).

Scorul este doar pentru a face clasificarea artiştilor, nu pentru a considera un artist cu scor 8000 ca fiind de 2 ori mai bun decât unul cu scor 4000.

Deşi acesta e un site serios cu ţintă profesională, unii în special prietenii din cartier mi-au cerut să scriu şi o biografie. A fost postată initial pe www.teoalida.webs.com/aboutme.htm în engleză, în 2009, iar în 2013 am tradus-o şi postată şi pe site-ul în română.

Nume folosite: Teoalida (Majestatea Sa Teoalida) în cercul de prieteni. Future pe forumuri şi unele jocuri, GrenadeMan în Quake 3 (din 2009 folosesc numele meu Teoalida pentru tot globul, azi mă indoiesc dacă a fost o decizie bună).

Limbi cunoscute: engleza pe care am învăţat-o pe la 10-12 ani din televizor uitându-mă la filme cu traducere, am devenit fluent în a scrie prin 2009 când am început să folosesc forumuri şi să joc SA-MP pe servere straine, spaniola pe care am învăţat-o tot din televizor şi muzică începând cu 2007, portugheza învăţată din nou din televizor şi muzică, dar nu le scriu foarte bine din lipsă de practică.

Materii preferate: matematica, geografie, ştiinţa.
Materii ne-preferate: chimia.

Ce îmi place: să am prieteni cu IQ ridicat, ca mine, din cât mai multe colţuri ale lumii, să fiu celebru să mă cunoască cât mai multă lume, eventual la TV, să mă plimb pe jos prin oraş, natură, păduri, munte, să ma plimb prin lume cu Google Streetview… dar şi să fac lucruri inutile.
Ce nu-mi place: fumatul, băutura, violenţa, religia, rasismul, handicapaţii, de fapt cam tot ce împarte comunitatea, creează motiv de război şi distruge lumea, sau scade nivelul de dezvoltare al omenirii.

Maşina preferată: marca asta (am multe cunostinţe despre maşini, îmi place să studiez evoluţia maşinlor şi să fac baze de date, dar nu să le conduc, e prea periculos, prefer să folosesc calea ferată cât de mult pot).

Culori preferate: toate culorile fac parte din viaţa mea, de exemplu îmi place rosu-portocaliu la cladiri şi roz-albastru pentru haine şi maşini.

Sport preferat: probabil mersul pe jos prin natură, oraş şi prin magazine… (nu sunt genul de om sportiv).

Animal preferat: acesta, pot avea ca animal de casă!?

Artişti prefeaţi: Alan Jackson, Angelica, Aqua, Belanova, Eliana, Fandango, Garth Brooks, Hannah Montana, LazyTown, Maria Isabel, Pasărea Colibri, Peter Maffay, Rednex, Rionegro & Solimoes, Sandy & Junior, Shakin Stevens, Shania Twain, Tatiana, Taylor Swift, Thalia, Timbiriche, Xuxa, Yuri… adica în zona pop-rock-country, nu suport muzica electronică, hip-hop şi manele. Vedeţi pagina dedicată Teoalida şi muzica.

TV preferate: mă uit la TV dar mai mult la show-uri de divertisment decât filme, îmi place ceea ce arată viaţa realistică, fără trucaje excesive. Evit filmele violente, arme, crime, sau cele porno.

Programe preferate: am prea multe cunoştinţe ca să mai fac o listă. De când eram mic ştiu totul despre Microsoft Office, Word, Excel, PowerPoint, AutoCAD, etc… învăţ rapid noi programe.

Jocuri preferate: Age of Empires 1 şi 2, Caesar 3, Quake 2 şi 3, Railroad Tycoon 3, The Sims 1, 2 şi 3, Worms… adica real-time strategy şi city-building, jocuri care necesită o minte puternică şi nu doar reflexii.

Motto: I want to live in Singapore with a Japanese wife in an apartment with Korean home automation, drive a German car and eat Italian food while watching Mexican movies and listening to Brazilian music…

Facebook, Twitter, Hi5, etc… am conturi, dar de ce le-aş folosi din moment ce am acest site personal?

PS: nu încercaţi să puneţi informaţiile de mai sus ca răspunsuri la “security questions” pentru a recupera / sparge parola… veţi pierde timpul şi nu veţi reuşi!

M-am apucat de scris la vremea când eram la grădiniţă, un fel de jurnal scris pe caiete.

În 1995 tatăl meu a cumpărat calculator şi cam din 1997 am început să-l folosesc şi eu, tata m-a învăţat să lucrez în Word şi mi-a zis că ce nu e terminat nu are valoare, m-a încurajat să scriu lucruri care să le termin ca să le imprimeze (nu am înţeles niciodată ce valoare avea printrarea, nu m-au ajutat să public nici o carte). Dar eu mi-am băgat nasul şi prin Excel, iar începând cu 2003 am început să folosesc Excel în mod curent şi să îl învăt eu pe tata Excel.

Am scris zeci de documente în Word şi zeci de tabele în Excel, din diverse domenii: geografia României (forme de relief, râuri, populaţia judeţelor şi oraşelor), geografia lumii, enciclopedii de maşini, tabele cu lucruri din jocuri (de exemplu tabel cu maşinile din Grand Theft Auto măsurând vitezele maxime), dar şi chestii mai puţin utile, de exemplu baza de date a muzicii dând note la fiecare melodie, un jurnal al viselor mele, poveştiri umoristice, etc.

Vizitaţi lista incompletă a bazelor de date – peste 50 baze de date

Pentru mine era un hobby, totul făcut voluntar, dar s-a transformat pe neaşteptate într-o afacere în 2012, după ce am descoperit că diverse firme din industria auto sunt dispuse să dea sute de dolari pe o bază de date completă, precisă şi actualizată frecvent.

Cum se face o bază de date şi se transformă într-o afacere

Una din cele mai importante baze de date realizate de mine e HDB Database, adică tabelul blocurilor din Singapore.

După ce m-am ocupat de desenat harta Ploieştiului în 2005-2007 şi ale oraşelor din împrejurimi, plus statistica apartamentelor, în 2008 m-am apucat de studiat arhitectura din alte ţări. Singapore m-a impresionat cel mai mult, pentru că guvernul (Housing & Development Board) a construit locuinţe pentru 80% din populaţie, în 26 orase-satelit (New Towns). Rapoartele anuale de la HDB arată numărul de apartamente pe fiecare oraş în parte, dar eu voiam să studiez numărul de blocuri şi apartamente pe nivel de pe fiecare zonă în parte şi calcula densitatea pentru a folosi ideile la Oraşul Virtual pe care îl desenam în AutoCAD.

Aşa am început să fac VOLUNTAR o bază de date a blocurilor din Singapore, mai detaliată decât cea facută pentru România, având un rând pentru fiecare bloc, conţinând numărul de apartamente pe etaj (identificat din poza din satelit), numărul estimat de etaje (estimat pe baza lungimii umbrei) şi numărul estimat de apartamente, inmultind cele 2. Evident, exista o marjă de eroare.

În 2010 HDB a adaugat acest serviciu pe site-ul oficial care arată numarul de apartamente de pe fiecare bloc şi programele de modernizare. Oraşele adăugate în baza de date în 2010 conţineau cifre precise în locul celor estimate. Din păcate asta a alungit efortul de muncă iar în 2011 am abandonat munca, baza de date acoperea 40% din blocurile din Singapore, dar era un dezastru, formatul fiind diferit pe fiecare oraş în funcţie de momentul în care a fost adăugat.

In 2012, văzând că baza de date cu maşini, pe care de asemenea am compus-o VOLUNTAR începând din 2003 şi am publicat-o pe site în 2011, atrage clienţi din rândul firmelor de piese auto, asigurări auto, programatori şi creatori de site-uri, m-am gândit să public şi baza de date a blocurilor din Singapore pe site-ul meu, să văd dacă e cineva interesat. Dar spre deosebire de baza de date cu maşini care era cât de cât completă, baza de date a blocurilor era doar un început. Câteva persoane m-au contactat pentru a cumpăra baza de date dar nu mi-au explicat exact ce au nevoie ca să pregătesc baza de date de vânzare.

Prin 2014 mi-am făcut o idee vagă despre ceea ce vor firmele, am standardizat formatul bazei de date, am adăugat coloane noi, separând numărul de apartamente pe fiecare număr de camere în parte, şi am inclus şi restul de 60% din Singapore doar cu numărul blocului şi adresa străzii, rugând lumea care e interesată în alte detalii să dea un avans ca apoi să fac munca rămasă. Prima persoană care a dat avans a fost in Mai 2015, o companie de asigurări. M-am reapucat de muncă şi după o lună am completat numărul de apartamente la toate cele 10.000 blocuri. Văzând baza de date completă, au apărut şi alţi client, mi-au sugerat să adaug şi alte date, de exemplu codul poştal al fiecărui bloc.

Rezultatul: un produs original, o compilaţie din diverse surse, pe care nimeni din Singapore nu a mai făcut-o dar s-a găsit un român să facă, iar acum e cumpărată mai multe tipuri de clienţi: distribuitorii de fluturaşe, care vizualizează în Excel şi calculează numărul de apartamente de pe anumite zone (din păcate aceştia au buget redus şi cumpără doar un oraş, la preţ de 20-100$) şi firmele de imobiliare, telecomunicaţii, etc, care îmi dau chiar şi 1000$ pe baza de date completă si fac CSV sau SQL pentru folosirea în site-uri sau aplicaţii interne.

Baza de date conţine următoarele:
– Numărul blocului, strada şi cod poştal (luat de pe harta OneMap.sg).
– Codul construcţiei şi numerotarea apartamentelor (luate din broşurile imobiliare)
– Anul construirii (luat de pe HDB Resale Transactions).
– Numărul de etaje şi apartamente pe etaj (numărat de mine pe Google Street View – îmi ia peste 100 ore, nu am terminat).
– Numărul de apartamente şi programe de modernizare (luat de pe HDB Upgrading Programmes – mi-a luat vreo 200 ore.
– Coordionate GPS (luat din Google Maps API).

Total: vreo 500 ore de muncă. Numărul de vânzări nu e semnificativ (o vânzare pe lună, în ciuda site-ului .com cu 800 vizitatori zilnici din care jumătate din Singapore, oraş cu 5 milioane locuitori) aşa că investiţia se va amortiza în câtiva ani, iar acum trebule doar să o actualizez trimestrial, ceea ce ia cam 5 ore.

Baze de date pentru imobiliarele din România

O bază de date similară pentru Ploieşti era posibilă, dar nu va fi aşa detaliată ca cea făcută pentru Singapore. Anul construirii nu e public nicăieri şi îl pot estima doar cu aproximaţie de 5 ani. M-am apucat de această treaba în ianuarie 2018. Baza de date conţine numărul blocului, numărul de etaje, apartamente, etc, plus coordonatele GPS introduse manual pentru toate cel 1800 blocuri (mi-a luat vreo 10 ore). Raportat la populaţia Ploieştiului de 1/25 comparat cu Singapore şi numărului mic de vizitatori ai site-ului .ro, şansele ca cineva să îmi cumpere baza de date sunt foarte mici.

Vrei sa faci reclama pe site-ul meu, sau pur si simplu curios cati vizitatori am?

Aici puteti vedea… incluzand cautarile Google si paginile de intrare, ce pagina contribuie cel mai mult la trafic.

Incepand cu Februarie 2016 am folosit WP Mobile Edition care punea o tema responsiva pe langa Graphene 1.9, acea tema nu continea widget-uri unde sa pun codul de Clicky si Google Analytics si astfel traficul de pe telefoane nu se inregistra. In Noiembrie 2017 s-a lansat Graphene 2.0 responsive si am dezactivat WP Mobile Edition, astfel traficul creascand cu 30% in graficele de mai jos.