Am desenat în AutoCAD peste 100 case și blocuri, voluntar din pasiune pentru desenat planuri și modelare 3D în scop artistic sau la cererea clienților, diin 2008 până în 2016 când am renunțat la meserie fiindcă 90% voiau servicii gratis iar proiectele celor 10% care mă plăteau îmi consumau prea mult timp pentru banii oferiți (mai mai ales că aveam altă sursă de venit în continuă creștere: baze de date). Adică NU mai desenez schițe pentru clienți la cerere, dar mai desenez voluntar ceea ce mă interesează pe mine personal (de exemplu blocurile comuniste).
Nu am facultate așa că mă consider desenator, NU arhitect. Dacă construiți o casă sau un bloc și puteți plăti un arhitect, vă pot pune în legătură cu prietenii mei, arhitecti cu drept de semnătură.
Vedeți toate proiectele realizate (puteți cumpăra fișierele AutoCAD DWG plătind cu cardul sau PayPal):
www.teoalida.com/design/houseplans
www.teoalida.com/design/apartmentplans
Începutul carierei mele
Cum s-a născut pasiunea mea pentru arhitectură e un mister chiar și pentru mine. Tatăl și bunicul din partea mamei erau ingineri, făcând desene technice (instalații, etc), nu aveam pe nimeni în familie care să fi lucrat în construcții.
De pe la 6-8 ani desenam în creion planuri ciudate de blocuri și case imaginare. AutoCAD-ul îl folosesc de la 9 ani. În 2001-2003 am desenat în AutoCAD câteva planuri și modele 3D de case și blocuri. Nu am putut continua din cauza accesului limitat la informații (părinții nu îmi cumpărau reviste de arhitectură cum îmi cumpărau reviste de mașini).
Desenele erau simple, doar pereții, fără ferestre, mobilă, etc, dar ceea ce impresiona (ținând cont de vârsta mea de 12-14 ani și accesul limitat la informație) era conceptul în sine: case și blocuri fără cărămizi sau beton, construite din stâlpi metalici și pereți de plastic care se pot asambla și dezasambla pentru a modifica construcția în timp, iar planurile diferite de blocurile românești.
aDupă conectarea la rețeaua de calculatoare din cartier în Octombrie 2004 și conectarea la internet în Februarie 2005, am prins interes pentru a desena harta Ploieștiului, odată cu asta am studiat arhitectura comunistă și am desenat planuri la câteva zeci de modele de blocuri din Ploiești.
În 2006-2008 mi-am arătat talentul de urbanism în jocul The Sims 2 unde am construit 3 orașe în care am aranjat blocuri decorative (nefuncționale) într-un model frumos. Construiam și case funcționale pentru familiile de Sims.
Orașul Virtual în AutoCAD (2008)
Adevărata pasiune pentru arhitectură a început la vârsta de 19 ani, în 2008. Plictisit de România, exploram lumea cu Google Earth și căutam aleatoriu pe Google Imagini „apartment floor plan”. Am ajuns fascinat de arhitectura asiatică unde sunt multe blocuri cu apartamente înșiruite de-a lungul unui balcon. Mi-am dat seama de avantaje: blocurile pot avea diverse forme cu un număr variabil de apartamente pe etaj, fără a fi limitat la 4 apartamente pe etaj cu o scară centrală, cum sunt majoritatea blocurilor noastre comuniste.
Din hobby pentru desen artistic și modelare 3D în AutoCAD, am desenat un „oraș virtual” cu zeci de modele de apartamente pe care le-am îmbunătățit constant pentru a le face cât mai frumoase și eficiente, imaginându-mi că sunt președințele unei țări sau directorul unei firme de construcții și scopul meu e să ofer apartamente pentru jumătate din populația țării. Suprafață medie a unui apartament de 100 m² și 30 m² de persoană (pentru comparație, apartamentele din București au în medie 55 m² și 20 m² de persoană).
Probabil voi mă veți compara cu Nicolae Ceaușescu. Spre sfârșitul lui 2008 am ales Singapore ca sursa principală de inspirație, unde 80% din populație locuiește în blocuri construite de stat prin Housing & Development Board.
aSuprafața utilă a apartamentelor din orașul meu virtual era în jur de 50-55 m² la 2 camere, 75-85 m² la 3 camere, 105-115 m² la 4 camere, un fel de confort 1 și 2, ca în 2009 să introduc apartamente confort 3 de aproximativ 95 m² la 4 camere. Suprafețele erau comparabile cu apartamentele din România confort 1 din 1985-1990 care la vremea respectivă nu îmi dădusem seama că avem cele mai mari camere din lume, suprafața fiind în jur de 60 m² la 2 camere, 80 m² la 3 camere, 100 m² la 4 camere.
Apartamentele românești sunt criticate pentru spațiu insuficient, dar nu pentru dimensiunea camerelor ci pentru faptul că mai mult de jumătate sunt garsoniere și 2 camere, doar 10% din apartamentele noastre au 4 camere. În Europa de Vest, America, Japonia, Coreea, etc, locuințele de 4 camere domină piața. În Singapore guvernul a oprit construcția de apartamente cu 2 camere în 1985 și 3 camere în 1989 datorită cererii reduse, în anii 1990 cei care se înregistrau pentru o locuință de la stat aveau de ales între 4 camere (100-110 m²), 5 camere (120-130 m²) și Executive (140-150 m²). Ulterior și-au dat seama că oamenii cumpăra apartamente mari din cauză că le permite bugetul, făcând risipă de spațiu, mărimea familiei scădea continuu, apartamentele construite după 2000 au suprafețe reduse la 4 camere (90 m²), 5 camere (110 m²), Executive (130 m²), ca în 2002 să reintroducă 3 camere (65 m²) și 2 camere (45 m²) și în 2004 să oprească construcția apartamentelor Executive.
Compilație cu modelele de apartamente concepție proprie
(desenate de mine în 2008-2015, unele inspirate din Singapore, Hong Kong, Coreea de Sud, Europa, etc, iar altele un concept original neinspirat din nici o clădire existentă).
Compilație cu apartamentele din Singapore (HDB – Housing & Development Board)
(desenate de mine în AutoCAD pentru a calcula suprafața construită și suprafața utilă a fiecărei camere).
Am fost indus în eroare de faptul că conform legilor din România se indică suprafața utilă (fără balcoane și grosimea pereților) iar conform legilor din Singapore se indică suprafața construită (cu balcon și grosimea pereților), astfel un apartament de 4 camere din Singapore de 90 m² are de fapt 80 m² utili, cât cele românești din anii ’70.
În concluzie, apartamentele din Orașul Virtual erau prea mari și trebuiau reduse, dacă proiectele realizate în septembrie 2008 – februarie 2009 luni se bazau pe un careaj de 4×4 metri, aceasta fiind și dimensiunea unui dormitor de copii, dormitorul matrimonial având 4×5 metri, în martie 2009 am introdus apartamentele „confort 2” cu dormitoare de 3×5 metri, unele având 3×4 metri, ca în 2011 dormitoarele de 3×4 metri să devină standard în majoritatea proiectelor mele, reducând apartamentele de 4 camere la 95 m² utili ceea ce în 2009 l-aș fi numit confort 3.
TriTrapeze, Little & Simple în formă de S, Maisonette Alternate, blocuri cu forme ciudate desenate în 2008
Un bloc cu o formă foarte ciudată, 4 scări fiecare cu câte 6 și 7 apartamente pe etaj, desenat în Noiembrie 2008
Teoalida’s Night City, 28 blocuri cu 1512 apartamente de 57-209 m², desenat în Februarie 2009
Din poftă de diversificare, în August 2010 m-am apucat de desenat și case, inspirate tot din Singapore. În Decembrie 2010 am adăugat o serie de blocuri și case low-cost inspirate din Brazilia și Mexic, cu apartamente și mai mici. În Ianuarie-Martie 2011 am studiat orașul Hong Kong de unde am învățat că oamenii pot trăi fericiți și în apartamente de 50 metri pătrați, dacă sunt proiectate ergonomic, am desenat o serie de blocuri inspirate de aici, unde dimensiunea unui dormitor e de 2×2 metri, doar cât să pui un pat etajat și sifonier.
Terrace Classic vs Terrace Modern case de lux înșiruite, 4 nivele și lift în fiecare casă, plus piscină, inspirate din Singapore, desenate 2010-2011
Case duplex ieftine inspirate din Malaezia, desenate 2016
Bungalow de lux, 7 dormitoare + camera menajerei, 9 băi, 462 metri pătrați pe 3 nivele, lift propriu și piscină
În 2012 am definit noi standarde:
- Case și apartamente standard, cu dormitoare de minim 3 x 4 metri, suprafețele utile și procentajul ideal de apartamente din fiecare tip ar fi cam așa: 2 camere 40-50 m² (10%), 3 camere 60-75 m² (30%), 4 camere 90-105 m² (40%), 5 camere 115-135 m² (20%).
- Case și apartamente de lux, dormitoare de minim 3.5 x 4 metri fiecare cu baie proprie, dressing cel puțin la dormitorul matrimonial, cameră pentru menajeră, eventual lift privat și piscină.
- Case și apartamente ieftine, cu dormitoare de 2,5 x 3,5 metri, suprafață utilă 3 camere 40-50 m², 4 camere 60-70 m², potrivite pentru India, Africa, America Latină, etc (în Brazilia majoritatea dormitoarelor au 2,4 x 3,2 metri, dar și în blocurile comuniste confort 2 și 3 avem dormitoare de dimensiuni similare).
- Case și apartamene inspirate din Hong Kong și Filipine, cu camere la dimensiunea minimă permisă de legile din tările respective.
Notă: unii vor comenta cum pot fi așa zgărcit încât să fac apartamente de 2 camere sub 40 m², mai puțin din jumătatea unuia de 4 camere.
În comunism toți aveau aproximativ acelasi salariu, apartamentele se alocau pe baza numărulul de membri în familie, sufrageria are aceeași dimensiune indiferent de numărul de dormitoare.
În capitalism există oameni bogați și oameni săraci și trebuie să proiectez apartamente pentru bugetul fiecăruia, suprafața sufrageriei crește proporțional cu numărul de camere, la 2 camere se pot elimina holurile și integra bucătăria în sufragerie pentru ca apartamentul să fie cât mai mic și ieftin.
Stil de desen:
Planurile inițiale desenate în 2008-2013 au fundal negru, includ mobila și suprafața utilă a fiecărei camere în metri pătrati. După 2010 includ dimensiuni liniare în milimetri.
Planurile desenate după 2014 sunt cu fundal colorat în funcție de destinația camerei și dimensiunile liniare sunt indicate în metri în loc de milimetri.
Freestyle Linear 1024, condominium de lux cu 1024 apartamente, cu piscină, club și terenuri de tenis și baschet, desenat în 2011-2012
Am început să ofer servicii de arhitectură pentru clienți (2012)
Deși postam desene de case și blocuri pe site-ul meu, am specificat clar că sunt desenator AutoCAD, NU arhitect, știind că pentru a obține autorizația de construcție ai nevoie de mult mai multe decât un plan și un model 3D, dar nu știam exact ce e nevoie și NU mă interesa să devin arhitect.
Descoperirea programelor de chat pentru site-uri în Ianuarie 2012 a permis vizitatorilor să mă contacteze, cerându-mi planuri și servicii de desen arhitectural. Am servit câtiva clienți cu planuri gratis pentru a acumula experientă, apoi le făceam ofertă de preț pentru modelul 3D, dar ei nu mă plăteau fiindcă nu aveau nevoie de 3D. Apoi am încercat să cer 20 dolari pe un plan de casă.
În Iunie 2012, un arhitect american mi-a zis că proiectele mele sunt impresionante pentru vârsta mea și s-a oferit să îmi facă reclamă într-o listă de arhitecți pe viitorul lui site. O surpriză pentru mine, neurmând o școală de arhitectură. Am acceptat oferta crezând că voi începe o carieră în arhitectură, și am modificat site-ul promovându-mă ca arhitect, dar de fapt am început o mare RISIPĂ de timp.
Arhitectul american mi-a zis să cer mii de dolari de la clienți fără să îmi spună ce trebuie să ofer în acești bani, m-a indus în eroare crezând că poți construi o casă cu planurile simple pe care le făceam eu. La momentul respectiv nu avusesem nici un client care să mă fi plătit pentru desen arhitectural. I-am arătat conversații cu clienți cărora le-am cerut doar 100 dolari și nu m-au plătit, a renunțat la ofertă cică i-am pus prea multe întrebări. El a fost un idiot că nu întelege că nu fiecare vizitator al site-ului este și client. întotdeauna există persoane care „doar se uită” sau vor lucruri gratis. Dacă ai un magazin și lumea intră și intreabă de prețul unui produs, nu poți obliga pe toți să și cumpere acel produs.
În 2013 am cunoscut alți arhitecți din Singapore, Malaezia, Filipine, India, care mi-au zis că un arhitect într-adevăr ia câteva mii de dolari pe un proiect, dar trebuie să ofere planuri detaliate, fațade, secțiuni, schițe electrice și instalații sanitare, calculul structurii, etc. Planurile simple și modelele 3D pe care le făceam eu se pot vinde pe maxim câteva zeci de dolari.
Atunci am început să învăț cum să fac desene detaliate conform normelor din construcții, ca un arhitect adevărat. Mi-am fixat prețul la $10/cameră pentru schiță și $50/cameră pentru desene detaliate, planuri, fațade, secțiuni, 3D.
Casă desenată în 2013 pentru un client în Filipine care m-a plătit $250
Între 2012 and 2015 am făcut fericiți sute de oameni cu planuri, majoritatea din țări din lumea a 3-a, majoritatea fiind familii care îsi construiau o casă proprie, câțiva fiind dezvoltatori imobiliari care construiau blocuri sau complexe de case ca să vândă sau închirieze, dar am avut și câtiva arhitecți cu diplomă care nu aveau destulă imaginație să deseneze o casă și mi-au cerut mie ajutor (deci eu fără să am școala generală terminată eram mai deștept ca arhitecții cu facultate).
Dar 1 persoană rămânea adeseori nefericită… aceea eram EU. Pentru că jumătate din cei care mă contactau voiau consultație gratis și planuri gata făcute, iar la cealaltă jumătate le desenam o schiță și apoi le făceam ofertă de preț pentru proiectul complet, dar numai 1 din 10 era dispus să plătească, iar cei are plăteau aveau proiecte greoaie și cereau nenumărate modificări încât nu îmi făcea plăcere să lucrez pentru ei, o făceam pentru bani, iar banii… erau puțini.
Am încercat diverse strategii de afacere, niciuna nu a avut succes. Am avut clienți care m-au plătit mulțumită faptului că ofeream prima schiță gratis, unii clienți serviți cu o schiță gratis (screenshot) au revenit după 1-2 luni și m-au plătit pentru proiectul complet. Dar cazurile de genul acesta au fost întotdeauna rare. Majoritatea care mă contactau nici măcar nu voiau să le desenez un plan contra cost și să îl vând ca PDF / DWG, ci voiau doar un plan ca idee, încăt puteau fi mulțumiți doar dându-le un plan la întâmplare găsit pe Google Imagini, fără a mai depune efort să le desenez EU un plan. Dar cum fiecare client are alte nevoi, numai un plan personalizat l-ar fi mulțumit. Odată începută desenarea, ei cereau modificări, dacă modificam gratis ei ziceau mersi și plecau fără a mai „cumpăra” planul PDF / DWG, dacă ceream bani pentru a îl modifica, refuzau plata și unii chiar m-au injurat că „le-am pierdut timpul și nu le dau planul final” deși ei îmi pierdeau timpul mie, de parcă am obligația să servesc pe toată lumea pe gratis. Câțiva oameni mi-au zis că voiau de la mine doar o schiță și au deja contract cu un arhitect care să le facă proiectul complet contra cost (păi dacă au deja arhitect de ce îmi mai pierdeau timpul mie?). Un arhitect mi-a zis să nu mai fac schițe, ci doar proiecte complete cu plata în avans, dar nici așa nu a mers.
Aveam 2 opțiuni: desenează gratis sau nu desena deloc. Până în 2015 am ales-o pe prima, iar după 2015 pe a doua.
Anul 2014 a fost cel mai aglomerat, mă contactau zilnic clienți, nu aveam timp să servesc pe toată lumea, le făceam fiecăruia o schiță gratis și vedeam cum reacționează și dacă sunt interesați într-un proiect complet, unii au fost interesați dar nu mi-am dat seama și am rămas doar la schiță, apoi mi-am pierdut cheful de muncă, nu am răspuns în timp la unii clienți și am pierdut și clienți care probabil erau dispuși să plătească. Voiam să angajez pe cineva, dar datorită numărului mare de clienti care îmi pierdeau timpul nu îmi puteam plăti angajatul.
Casă desenată în 2015 pentru un client în Uganda care m-a plătit $300
Arhitectura NU e profitabilă, IT-ul e viitorul!
Probabil unii dintre voi ați auzit că un proiect de casă poate costa mii de euro. Știti să desenați planuri de case în creion sau chiar perspective 3D și visați să ajungeți arhitecți bogați. Cunosc mulți studenți care au mers la Ion Mincu sau alte facultăți de arhitectură din străinătate și după 1-2 ani au renunțat văzând că arhitectura înseamnă mult mai mult decât a desena, și e o meserie extrem de grea.
Firmele de arhitectură din România cer de la 2000 euro în sus pe un proiect de casă, dar acești bani de obicei se împart între arhitectul desenator, inginerul care calculează structura de rezistentă, inginerul de instalații, și arhitectul șef care se deplasează la autoritățile statului pentru a obține autorizația de construcție și supraveghează lucrările, așa că profitul pe ora de muncă nu e spectaculos.
Clienții serioși se duc de obicei la o firmă de arhitectură din zona lor, iar cei care caută planuri pe Google și ajung pe site-ul meu sunt de obicei oameni neserioși care vor idei gratis sau la preț minim apoi plăteasc o firmă din zona lor ca să facă proiectul pe baza ideilor mele. În concluzie: servicii de arhitectură online nu garantează câștiguri. Probabil mi-ați recomanda să îmi deschid propria firmă de arhitectură în Ploiești, dar pentru a semna proiectele am nevoie de diplomă de arhitectură. Mi-ar fi mai simplu să mă angajez ca arhitect desenator într-o firmă din străinătate, unde nu e nevoie de diplomă ci doar de talent la desen, pentru că proiectele sunt semnate de arhitectul lor. Dar sunteți siguri că meseria asta mi se potrivește?
Mulțumită programului de chat, pe lângă clienții din arhitectură, am descoperit ceva la care nu mă așteptam: diverse firme sunt dispuse să plătească pentru bazele de date cu mașini care se vând în Europa, făcută de mine voluntar, așa că le-am îmbunătățit să poată fi folosite în scop profesional. Deja în 2014 mi-am dat seama că e mai profitabil să fac baze de date decât arhitectură. Pentru mulți, e plictisitor să compui date în Excel, dar mie îmi place mai mult decât să desenez.
În arhitectură veniturile sunt proporționale cu volumul de muncă, în baze de date veniturile sunt proporționale cu numărul de vânzări care creștea odată cu numărul de vizitatori pe site. În arhitectură fiecare client are alte nevoi și un proiect de casă desenat pentru un client e greu de revândut altora. O bază de date necesită investiție inițială mare, dar odată terminată poate fi vândută la mai multe persoane, generează un venit pe termen lung cu efort minim pentru actualizări regulate.
În arhitectură majoritatea clienților sunt din țări sărace, persoane private care duc lipsă de seriozitate. În baze de date majoritatea clienților sunt firme IT din Europa și America, firme care îmi respectă munca.
În 2015 am finalizat 2 megaproiecte începute în 2014: expansiunea bazei de date de mașini Europene de la 14 la 50+ coloane pentru a o vinde la preț dublu (cam 1000 ore de muncă), plus baza de date a blocurilor din Singapore începută voluntar în 2009 și abandonată din lipsă de interes (cam 400 ore de muncă). Pe lângă acestea, am învătat „web scraping”, adică scriptarea unor programe care să viziteze site-uri și să extragă anumite date automat, astfel putând creea noi baze de date mari cu un minim de efort. Veniturile mele s-au triplat comparat cu prima jumătate din 2015, trecând de 1000 euro pe lună. Doar 10% din veniturile mele au provenit din arhitectură.
Am mai făcut ocazional câteva proiecte de case și blocuri pentru clienți, doar în cazul în care m-au plătit în avans, dar asta a dus la o altă problemă: încasând avansul aveam obligația de a finaliza proiectul, iar unii clienți m-au ținut ocupat peste 1 lună cu proiectul unei case, cerând nenumărate modificări, prea mult timp pierdut pentru câteva sute de dolari, sumă pe care din baze de date o făceam într-o zi.
În 2016 am dublat tarifele pentru servicii de arhitectură, sperând să iau măcar $20 pe ora de desen cum luam pe ora de compus date, dar nu mi se părea corect ca eu fără facultate să cer mai mulți bani decât arhitecții cu facultate. Iar mărirea prețurilor nu rezolvă problema principală, și anume că 9 din 10 persoane care mă contactează vor consultație și planuri GRATIS.
Diversi arhitecți s-au oferit să lucreze pentru mine, în caz că am nevoie de ajutor, sunt prea ocupat etc. Aceștia mi-au zis că și ei o duc greu, au probleme în a convinge clienții să plătească. Unul din Filipine, în vârstă de 50 ani, nu are site dar are suficienți clienți serioși care plătesc, recomandați de clienții anteriori, dar chiar și asa, veniturile lui ajung la DOAR 2000 dolari pe lună după 25 ani de arhitectură, sumă pe care eu am atins-o după 4 ani de vânzări de baze de date către firmele IT.
Experiența acestor arhitecți și prețul lor ieftin m-au făcut să îmi fie rușine să continui cariera mea în arhitectură, și convins că nu voi câștiga mult pe termen lung, eu personal nu am mai desenat nici un proiect, iar clienții care mă contactau pe mine, dacă păreau serioși, le transferam lor, să discute ei cu clientul și să îmi plătească mie un comision din suma plătită de client, dar nici metoda asta nu a funcționat. Arhitecții mi s-au plâns că le trimit clienți neserioși care le pierd timpul, clientul vrea o schiță gratis înainte să dea avansul, arhitectul vrea avansul înainte să deseneze schița, cei 2 schimbă câteva email-uri fără nici un rezultat.
Așa arată o casă desenată de un arhitect de 50 ani din Filipine, un adevărat profesionist care cere doar 1000 dolari!
Clienții indieni… o pacoste!
Clienți neserioși există peste tot, dar în India e aproape imposibil să găsești un client serios.
Dacă majoritatea oamenilor vizitează site-urile în liniste, fără a contacta administratorii site-ului până când sunt pregătiți să plătească, psihologia indiană e să lași commentarii, să dai email-uri, mesaje pe chat și telefoane prin care să contactezi lumea, CERÂND lucruri indiferent că ești dispus sau nu să le plătești. Eram contactat de mai mulți indieni decât orice alt popor.
Indienii sunt o adevărată pacoste pentru toate persoanele care oferă servicii online. Și prin Pakistan, Iran, țările arabe, etc, sunt mulți oameni care cer lucruri gratis sau discount-uri exagerate. Arhitecții cu care am colaborat mi-au confirmat că primesc multe mesaje din India cerând planuri gratis. O explicație este că majoritatea indienilor nu au card bancar pentru a face plăți online (dacă nu ne poți plăti, nu ne mai deranja, suntem ocupați cu clienți din alte țări care plătesc). Dar am avut și cazuri de idioți care s-au folosit de religie (sunt musulman și te plătesc, promit) apoi au invocat diverse scuze (a murit mama, tata și-a pierdut slujba, banca nu mai îmi dă credit) ca să nu mă plătească. Unul din America care organiza evenimente mi-a zis că și el are probleme cu indienii care locuiesc în America.
Mai grav, indienii dau mesaje scurte, insuficient pentru a întelege exact ce vor, probabil că dau mesaje la un număr mare de arhitecți ca apoi să îl aleagă pe cel mai ieftin. „Vreau un plan de X pe Y metri” fară a specifica ce să conțină planul, le cer detalii, îmi dau detalii și îmi cer în mod agresiv să le dau un plan, fiindcă nu am unul gata făcut potrivit cerințelor lor, sunt nevoit să le desenez un plan personalizat, promițând că mă vor plăti „dacă le place”, după ce desennez și le dau un screenshot preview, ei zic că nu le place și am nevoie de o discuție lungă pentru a înțelege că ei voiau de fapt altceva, îmi cer să modific planul iar ei probabil sunt mulțumiți de screenshot și pleacă fără a mai plăti și a le trimite fișierul final în format PDF. Am avut și cazuri în care în timp ce desenam planul personalizat, spuneau că au găsit un plan gata făcut și nu mai au nevoie de ajutorul meu.
Cele mai multe proiecte plătite le-am avut în Filipine, o țară săracă dar cu oameni respectuoși. Uneori când m-am oferit să le desenez gratis un plan personalizat mi-au zis să nu mă mai obosesc dacă nu am unul gata făcut. Am fost plătit și de mulți clienți din țări din Africa.
În mod inevitabil, un site are și vizitatori care caută altceva decât ceea ce oferă site-ul. În țările vestice, acești vizitatori studiază site-ul și văzând că nu oferă ce caută, închid site-ul fără să contacteze pe nimeni. Indienii lasă commentarii, dau email-uri, mesaje și telefoane prin care cer ceea caută, fără măcar a verifica ce oferă site-ul, deranjând lumea cu discuții inutile care nu ajung la nici o afacere. De exemplu:
Pe www.teoalida.com/singapore/hdbfloorplans ofer informații și planuri ale apartamentelor din Singapore, iar câtiva indieni vizitănd pagina asta mi-au cerut planuri de casă, deși planurile din această pagină nu sunt desenate de mine și pagina nu specifică că ofer servicii de desen arhitectural. Întâmplător sunt și desenator, m-am oferit să-i ajut contra cost, dar indienii nu plăteau.
Pe www.teoalida.com/singapore/hdbprices ofer analiza prețurilor imobiliare din Singapore, într-o zi un indian m-a întrebat dacă un anumit apartament din India e o afacere bună. Fiind consultant imobiliar în Singapore cum pot da sfaturi pentru imobilele din India?
Am văzut un site din India oferind informații despre regulile Vastu în construcții, avea câteva sute de comentarii în care diverse persoane cereau un plan de casă la o anumite dimensiune și lăsau email-ul unde să le fie trimis planul, deși site-ul respectiv NU oferea planuri de casă sau servicii de arhitectură ci doar informații.
Pe www.teoalida.com/cardatabase ofeream baze de date tehnice ale mașinilor vândute în Europa și America, dar am fost contactat de câtiva indieni care mi-au cerut pentru mașinile vândute în India. Am refuzat să fac asta, pentru că lua prea mult timp să compun datele manual și ei plăteau foarte puțin. De când am descoperit programele de web scraping în August 2015 care automatizează procesul de creeare a bazelor de date, am făcut o bază de date tehnnice ale mașinilor vândute în India, de atunci m-am umplut de vizitatori indieni. Deși India e pe locul 2 la numărul de vizitatori, după Statele Unite, bazele de date indiene se vând cel mai prost. Indienii mi-au cerut pe lângă mașini, baze de date de motociclete și camioane (ceea ce am făcut ulterior) dar unii indieni mai pun și întrebări aleatorii care n-au nici o legătură cu ceea ce vând, exemplu:
Câtiva indieni m-au întrebat care e data ultimei actualizări, în ce format ofer datele (Excel), cum mă pot plăti (PayPal, card de credit, etc), deși site-ul conține răspunsurile, plus întrebări aiurea gen dacă sunt femeie sau bărbat, ca apoi să îmi ceară sample cu câteva mașini (linkurile la sample sunt în partea de sus a paginii ca să le poată vedea fără să mai ceară) ca apoi să îmi zică că nu au nevoie de tabel cu date tehnice ale mașinilor ci au nevoie de tabel cu proprietarii mașinilor (marca, model, numele proprietarului, adresa stradală, email, telefon, pentru a își promova serviciile pe email și SMS), date care sunt colectate de firmele de asigurări auto și ar fi ilegal să le distribuie altor firme. Proștilor, uitați-vă la sample-uri ce fel de date vând înainte să mă deranjați inutil cu întrebări despre date pe care NU le vând.
Alți indieni, spun de prima dată că vor baza de date a proprietarilor mașinilor, le răspund că nu vând date personale ci date tehnice, nu mai pierd timpul dar totuși e un deranj inutil dacă nu sunt acasă, scot telefonul din buzunar degeaba. Alții mi-au spus un număr de înmatriculare și m-au întrebat care e numele și telefonul proprietarului, alții mi-au cerut baze de date fără nici o legătură cu mașinile (dacă am făcut baza de date cu mașini indiene iar tu vrei baza de date cu firmele, școlile, doctorii din India, înseamnă să mă deranjezi inutil?).
CentralLiving, un model de bloc concepție proprie
„Making of” video
