Sari la conținut

Experienţa amuzantă cu CFR (2022)

2 trenuri pleacă din Ploieşti Sud spre Bucureşti: IR 1572 la 11:41 şi IR 1660 la 11:55. Primul vine de la Galaţi cu întârziere 10 minute, al doilea vine de la Iaşi cu întârziere 40 minute. Am ajuns la gară la 11:38, atât automatul cât şi doamna de la ghişeu au refuzat să îmi dea bilet la IR 1572 pe motiv că mai sunt 3 minute până la ora (teoretică) de plecare deşi trenul întârzia, a zis că îmi poate da bilet la IR 1660 dar asta însemna să stau în gară 1 oră. Aşa că m-am urcat în tren FĂRĂ BILET iar contrololul mi-a vândut bilet la suprataxă 50% fără rezervare loc, mai exact 26 lei, mai ieftin ca la casa de bilete unde costă 27 lei cu rezervare loc.

Prima dată când am ajuns la gară la 11:40 am întrebat naşu’ dacă mă pot urca în primul tren cu biletul celui de al 2-lea tren că întârzie mult, a zis NU. Acum 20 ani când nu apăruseră operatorii privaţi care vând bilete în tren „vrei să mergi cu naşul? TFC îţi dă ocazia” dacă te prindea în CFR fără bilet luai amendă mare. Nu ştiam că între timp a băgat şi CFR posibilitatea să iei bilet din tren la suprataxă 50%.

Altă zi, în Gara de Nord Bucureşti atât automatul cât şi caseria mi-a zis că la trenul de la ora 21 nu mai sunt locuri, şi îmi pot da bilet la IRN 1653 la 22:32. Trenul de la ora 21 (nu mai circulă în prezent) a plecat cu jumătate de locuri goale. Dacă ştiam că pot lua bilet din tren, mă urcam, nu mai stăteam o oră jumătate în gară.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *