Sari la conținut
Harta Blocuri

Harta blocurilor din România

www.hartablocuri.ro e cel mai popular proiect al meu, care mi-a adus apariții în mass-media.

Am centralizat datele blocurilor din Ploiești în 2018. Fiindcă majoritatea sunt interesați (doar) de anul construcției, în 2020 am făcut hărți provizorii pentru restul orașelor mari, cu poligoane pe cartiere colorate în funcție de cincinalii de construcție, ca ulterior să adaug detaliile fiecărui bloc.

Până la sfărșitul anului 2023 am centralizat detaliile la peste 40.000 blocuri din București și 10 județe. Dacă nu participă și alte persoane, mi-ar lua 10+ ani să centralizez toate ~100.000 blocuri în România.

Poza mea

Despre mine

Sunt Teoalida din Ploiești și îmi place să desenez, să scriu articole, să compun și analizez date, în special despre arhitectură, imobiliare și industria auto. Am făcut acest site pentru a prezenta diverse lucrări realizate, pentru prieteni, pentru vânzare și pentru eventuale colaborări.

English version: www.teoalida.com/about

Justitiarul de Berceni

Justițiarul de Berceni, lasă-mă în pace!

Scriu acest articol pentru a prezenta experienta negativă pe care am avut-o cu Justițiarul de Berceni, pe care l-am contactat în 2022 pentru a îl ajuta la vânarea prădătorilor sexuali. Justițiarul a făcut glume nedorite pe seama mea pentru a incita audiența, determinând urmăritorii să întrebe care e faza cu Teoalida, Justițiarul să mă acuze că eu i-aș scrie de pe mii de conturi, și totul a degenerat într-o direcție nedorită.

Pe 23 martie 2025 a venit la mine la ușă, a apelat poliția abuziv susținând că sunt în casă cu 2 minore și am pornografie infantilă în telefon, dar eram singur, poliția mi-a cercetat telefonul dar și laptopul, le-am arătat toate pozele cu mine și fetele, nu au găsit nimic nud / pornografic / ilegal, așa că m-au lăsat LIBER.

Apariții în mass-media

Pe această pagină fac o listă a site-urilor în care au apărut articole despre mine și proiectele mele.

Rog jurnaliștii care scriu despre mine și proiectele mele să îmi trimită articolele MIE înainte de publicare pentru a corecta și preveni greșeli.

Harta Ploiesti

Hărți orașe desenate de Teoalida

Aveam timp liber și m-am gândit că pot crea ceva util și ajuta lumea să cunoască mai bine orașul, plus că nu eram mulțumit de hărțile noi existente pe piață. În noiembri 2004 am desenat o hartă 3D cu numerele blocurilor din Bariera București unde era rețeaua noastră, iar în 2005 am extins munca la întregul oraș, desenând 18 hărți de cartiere în format GIF atât în 2D cât și 3D. În 2018 am desenat o nouă hartă a municipiului Ploiești cu străzi și blocuri, pentru a o vinde în format tipărit celor care vor o hartă de perete în birou.

Bugged

Vă rog NU mai folosiți numele Teoalida în jocurile și glumele voastre

Atenție! Niște persoane rău-voitoare fac conturi false cu numele/poza mea pe TikTok sau pe jocuri gen GTA SA-MP unde distribuie linkuri la site-ul meu și conturile mele de socializare alături de informații FALSE despre mine. Eu NU folosesc numele Teoalida în jocuri și NU am nicio vină pentru glumele pe care unii le fac în numele meu. Furtul de identitate constituie infracțiune și se pedepsește pe închisoare 1-5 ani.

Singapore HDB map

Harta blocurilor din Singapore

începând cu 2009 am combinat date de pe mai multe site-uri ale guvernului din Singapore, realizând o bază de date cu adresesele blocurilor, numărul de etaje, apartamente, anul construcției, etc. Din 2017 ofer datele la vizualizare pe hărți interactive pe www.housingmap.sg.

În 2018 am decis să fac același lucru pentru România. Dar guvernul nostru nu oferă liste complete cu blocurile, am fost nevoit să tastez eu toate datele. Rezultatul: un proiect în premieră națională www.hartablocuri.ro.

House design

Cariera mea în arhitectură

Între 2008 și 2016 am desenat în AutoCAD peste 50 case și peste 50 blocuri (concepte proprii), voluntar din pasiune pentru desenat planuri și modelare 3D în scop artistic sau la cererea clienților. Am renunțat la meserie fiindcă 90% voiau servicii gratis iar proiectele celor 10% care mă plăteau îmi consumau prea mult timp pentru banii oferiți. Proiectele realizate anterior pot fi cumparate cu cardul sau PayPal și primiți automat linkul de download AutoCAD DWG.

Nu am facultate așa că mă consider desenator, NU arhitect. Dacă construiți o casă sau un bloc și puteți plăti un arhitect, vă pot pune în legătură cu prietenii mei, arhitecti cu drept de semnătură.

Web scraping

Cariera mea în baze de date

Am calculator din 1995 și tata m-a încurajat să scriu diverse lucrări în Microsoft Word, dar din 2003 folosesc Excel mai mult ca Word.

În 2012 am descoperit că pot face o afacere din vânzarea de baze de date, în special în industria auto și imobiliare sunt firme dispuse să dea sute de dolari pe o bază de date completă, precisă și actualizată frecvent, cumpără XLS, CSV și SQL pentru realizarea de site-uri web și aplicații mobile.

Din 2015 fac și web scraping, adică creearea de scripturi în Visual Studio care extrag automat datele de pe site-uri, cu o viteză medie de 1 pagină pe secundă.

Micul Trianon

Micul Trianon de la Florești

Locuiesc în Ploiești, cunosc Micul Trianon de la Florești încă din 2003, am visat că îl voi reconstrui și îl voi face casa mea, dar eram un copil de 14 ani lipsit de posibilități. În 2006 am vizitat zona cu o cameră foto, ruletă, și hârtie, am măsurat fiecare zid și piatră, chiar și coșurile (cele prăbusite). Am făcut câteva schițe pe hârtie plus cam 100 poze exterioare și interioare, iar acasă l-am reconstruit virtual din pasiune pentru modelare 3D în AutoCAD.

Planuri blocuri comuniste

Începând cu 2019 desenez planuri de blocuri comuniste în AutoCAD pentru afișarea pe harta interactivă, ajungând în 2022 la peste 80 planuri detaliate cu dimensiuni exacte, și alte 60 schițe provizorii, ele reprezintă 80% din fondul locativ comunist din București și Ploiești, și probabil 50% din România.

În medie, distribuția apartamentelor este în jur de 10% garsoniere, 50% 2 camere, 35% 3 camere, 5% 4 camere.

World cities

Studii la diverse tari, arhitectura și piata imobiliară

Îmi place să explorez lumea cu Google Earth și Streetview și să citesc site-uri din fiecare țară. Am studiat arhitectura, piața imobiliară și condițiile de trai, scriind articole despre următoarele țări / regiuni: North America, Latin America, Europe, North Korea, South Korea, Japan, China, Hong Kong, Singapore, Malaysia, Vietnam, Philippines, India, Africa. Vizitați și pagina Topul celor mai frumoase 10 orașe din lume și Cele mai înalte clădiri de-a lungul istoriei!

Harta orase

Lista orașe cu populația pe ani + hartă interactivă

Hartă interactivă Made by Teoalida: dați click pe orașe pentru a vedea populația pe la fiecare recensământ plus anul declarării oraș și municipiu.

Download Excel cu 3 tabele: județe, orașe, comune. Filtre și sortare localități în ordine alfabetică, pe județe, după anului înființării, după populația la recensămintele din 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011, 2021, etc.

Harta Romania

Hărți România

Harta României administrativă, județe actuale, interbelice, antebelice, regiuni și raioane, fizică, hidrografică, harta râuri, lacuri, forme de relief, munți, dealuri, câmpii, harta CFR, căi ferate, rutieră, drumuri naționale și europene. Am pus aici aceste hărți pentru a creste traficul pe site și a ajuta în special elevii, hărțile sunt adunate de pe Wikipedia și alte site-uri.

Teoalida Music Database

Muzică și matematică

Începând cu 2004 am făcut în Excel un tabel cu melodiile pe care le-am download-at în calculator pentru a da fiecărei melodii o notă (rating) de la 0 la 16 și a face topul celor mai buni artiști, albume, și genuri muzicale, folosind formule matematice, pentru a vă arăta exact ce muzică îmi place și cât de mult.

Lista blocurilor din Romania

Baza de date a blocurilor în Excel

Un proiect original „Made by Teoalida” în premieră națională, început în 2018. Până la sfârșitul lui 2021 am centralizat datele tehnice a peste 26000 blocuri: adresa stradală, număr bloc, an construcție, număr etaje și apartamente, riscul seismic, relevee, coordonate GPS, etc.

Mă pasionează blocurile comuniste, dar am inclus și imobile interbelice și ansambluri rezidențiale din prezent. Tabel Excel util în special agențiilor imobiliare, asigurări de locuințe, notari, curierat, distribuitori de pliante, telecomunicatii, etc.

Lista județelor cu suprafața și populația pe ani

Împărțirea administrativ-teritorială pe județe a fost reintrodusă în 1968, iar în 1981 teritoriile județelor Ilfov și Ialomița au fost reorganizate în județele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Sectorul agricol Ilfov, iar o parte a fost anexată județului Dâmbovița. În 1997 Sectorul agricol Ilfov a fost redenumit în Județul Ilfov și a anexat o parte din județul Giurgiu.

Lucrări din copilărie despre Geografia României

Pasiunea pentru geografie a început pe timpurile când eram la grădiniță, studiam atlasele geografice pe care le aveam acasă. Prin 1998-2002, am scris diverse lucrări în Word, ulterior și în Excel, din hobby propriu și nu pentru că s-ar fi cerut referat la scoală sau altceva de gen. Totuși unii elevi mi-au apreciat lucrările. După conectarea la internet în 2005, le-am verificat și corectat putin, în 2009 mi-am făcut site, ocazie cu care am facut publice la download gratuit.