Cele mai frumoase momente din copilăria mea erau atunci când mă jucam cu alţi copii, dar rareori aveam această şansă. Mă uitam de la geam la copiii care se jucau afară, sau când ieşeam afară cu familia la fel mă uitam la copiii care se jucau în parcuri. Erau „străini” (persoane care nu erau cunoscute în prealabil de părinţi şi bunici) şi nu aveam voie să interacţionez cu ei.
Viaţa mea socială era limitată la părinţii şi bunicii mei, şi vizitele prietenilor de familie, foşti colegi de facultate al părinţilor, care veneau la mine cu copiii sau mergeam eu cu părinţii mei la ei acasă, de câteva ori pe an, fiind nevoit să mă rog de părinţii mei câteva luni ca să îmi invite prietenii în vizită, iar contrar copiilor de azi care se joacă cu copii de acelaşi sex, eu când eram mic preferam să mă joc cu fetiţele.