Sari la conținut

justitiarul-mod-de-operare

Alexandru Constandachi a creat canalul YouTube Justițiarul de Berceni pe 5 mai 2022, inițial se ocupa cu eliberarea locurilor de parcare ocupate abuziv. Acesta a aflat că un individ de 40+ ani împărțea bilețele cu numărul lui de telefon fetelor tinere din zona parcului I.O.R. și-a făcut un cont fals cu numele Alexandra de 14 ani, l-a contactat pe individ și s-a întâlnit cu el. L-a postat pe YouTube pe 23 Mai 2022 iar videoul a devenit mai popular comparat cu tot ce postase anterior, alți voluntari s-au aliat cu el, ajungând o echipă dedicată prinderii prădătorilor din mediul online.

Codul Penal din România nu interzice adulților să facă conturi false de minoră și să instige adulții la sex, dar nici nu permite condamnarea celor care fac propuneri sexuale unei minore fictive. Calomnia a fost scoasă din codul penal în 2019 iar Justițiarul de Berceni profită de acest vid legislativ, pentru a hărțui, instiga, denigra și umili public persoane, încălcând prezumția de nevinovăție, pentru audiență și monetizare pe YouTube și TikTok. Pentru comparație:

  • În America agenții FBI sub acoperire creează conturi de copii, pentru a aresta pedofili care își dau întâlnire cu copii în scopuri sexuale. Dacă un civil face asta, eventualul pedofil nu pățește nimic, civilul poate fi pedepsit dacă instigă adultul la întâlnire.
  • În Anglia exista justițiari civili „vigilante paedophile hunters” care operează după reguli strice, intră pe grupuri populate de copii, cu conturi care indică vârsta (minoră) și așteaptă să fie contactați de eventualii pedofili. În niciun caz minora nu trebuie să înceapă conversația, sau să propună întâlnire, în caz contrar „justițiarul” poate fi pedepsit pentru instigare.

Alexandru ne roagă să îi raportăm cazuri de adulți care au un comportament nepotrivit cu copii. Sună bine? Problema e că în loc să intre pe grupuri populate de copii cu un cont care portretizează o minoră și să aștepte ca eventualii pedofili să o contacteze, el „vânează” anumite persoane. Când primeste informații despre un posibil pedofil dar nu are suficiente dovezi, Alexandru publică story-uri Instagram cu profilele de socializare „aștept informații despre acest individ„, La fel postează la story profilele de socializare ale celor care îl injură sau critică activitatea.

Urmăritorii creează la rândul lor conturi false pe care se declară 14-15 ani, dar uneori cu poze demne de filme pentru adulți, contactează suspecții, propunându-le să se cunoască, îi instigă la discuții pe teme sexuale, îi invită la întâlnire, etc (uite dovezi cu câtă insistență instigă suspecții).

Alexandru a susținut în interviurile de la TV că prădătorii îi contactează pe conturile lor de minore, dar eu am rugat câțiva prieteni să le trimiă cereri de prietenie acestor „minore” și niciunuia nu i-a fost acceptată cererea.

Majoritatea episoadelor sunt cu bătrănei cu discernământ redus, ușor de sedus la o întâlnire-capcană cu o minoră și care nu realizează că ceea ce face Justițiarul de Berceni e ILEGAL și îi pot face plângere.

Când aceștia vin, Alexandru cu echipa încearcă să îi șantajeze-intimideze „sună-ți familia și spune ce ai făcut sau sunăm noi poliția” forțându-i să recunoască fapte pentru care (uneori) nu există dovezi. Suspecții ar trebui audiați într-un cadru legal, în prezența unui avocat, nicidecum pe stradă în timpul unei filmări sau transmisiuni LIVE pe YouTube și TikTok.

Ulterior publică pe YouTube un episod, montat, în care Alexandru povestește cazul, prezintă screenshoturi (fragmente) din conversație ca să pară că suspectul a contactat minora și nu invers, urmat de flagrantul filmat.

Dacă suspectul a făcut propuneri sexuale, a cerut nuduri sau a trimis materiale pornografice minorei, poliția e anunțată, suspectul e amprentat și (sperăm) descurajat să comită abuzuri asupra minorilor. Se deschide dosar penal pentru racolare de minori în scopuri sexuale (Art. 222), dar dosarele se clasează în lipsa unei victime, minore reale. Din acest motiv, după 2 ani au încetat să mai contacteze suspecții de pe conturi care portretizează minore fictive, se folosește de comunitate, copii reali care contactează bărbați pe care să îi umilească.

Demersul Justițiarul de Berceni era menit să determine guvernul să înăsprească legile, dar în prezent e mai mult spectacol pe YouTube, cu prețul distrugerii vieții unor oameni fără ca aceștia să fie atrași în mod special de copii sau să fie găsiți vinovați de către un organ abilitat (poliție). Se încalcă dreptul la viața privată și prezumția de nevinovăție, unii și-au pierdut locul de muncă, nevasta, și au ajuns batjocoriți de societate. A vorbi cu copii nu e infracțiune atâta timp cât nu le faci propuneri sexuale.

După ce îi prinde, Justițiarul îi sună dându-se drept „Mirel Stoica” detectiv particular sau jurnalist de investigații la Cronica Online, îndemnându-i să acționeze împotriva Justițiarului, fără a îi informa că apelul e transmis LIVE pe YouTube, pentru amuzamentul audienței.

După 1 an a ajuns la 60 episoade cu asa-ziși pedofili, majoritatea bătrâni cu educație precară, naivi și curioși să se întâlnească cu minora fictivă care i-a contactat. Niciunul nu a fost arestat, scopul demersului fiind mai mult de prevenție și conștientizare a existenței pedofililor. După 2 ani au apărut primele arestări, cazuri reale de profesori care avut într-adevăr relații sexuale cu (eleve) minore, cazuri de incest, etc.

Seria „catching a predator” a ajuns în 4 ani la peste 200 episoade. Mai puțin de 10% au fost trimiși în judecată, câțiva fiind arestați, alții au primit pedepse cu suspendare. Majoritatea celor prinși scapă de răspunderea legală deoarece „dovezile” au fost invalidate prin faptul că minora l-a instigat, sau nu a avut loc nicio infracțiune deoarece minora era fictive sau suspectul nu i-a făcut propuneri sexuale ci doar au vorbit și s-au întâlnit.

În loc să strângă dovezi și să le dea poliției, Justițiarul folosește diverse trucuri pentru a păcăli suspecții să vină la întâlnire și astfel să creeze conținut YouTube plin de ură și violență, ca apoi să cheme poliția.

Episodul 210 e cel mai bun exemplu: s-au deplasat 480 km până la Moldova Nouă. Un prieten (PugLife) a pretins că e curier, cerându-i suspectului să iasă din casa, moment în care Constandachi care era ascuns după mașină l-a imobilizat (lipsire ilegală de libertate, fără a exista o infracțiune flagrantă) și a chemat poliția. Până la sosirea echipajului, mama, tatăl și bunica au ieșit în apărarea suspectului, atacându-l pe Constandachi și PugLife cu pietre și spray lacrimogen, în urma scandalului bunica și-a fracturat mâna.

Episodul nu conține vreo conversație a suspectului cu vreo minoră, pare făcut din răzbunare pe cineva care făcea afirmații defăimătoare la adresa lui Alexandru Constandachi, prejudiciază imaginii întregii familii, nu doar a suspectului.

Episodul 237: un bărbat de 25 ani a invitat o minoră de 16 ani la el, moment în care a forțat-o să întrețină relații sexuale. Secția 4 Ploiești a dat vina pe victimă: ce a căutat la el acasă? Minora l-a contactat pe Justițiarul de Berceni iar acesta a organizat un flagrant, a pus-o pe minoră să cheme bărbatul pe o stradă înfundată (Ciprian Porumbescu) unde Alexandru Constandachi a blocat ieșirea cu mașina proprie, apoi, împreună cu George Bozieru, l-au scos pe bărbat cu forța din mașina lui (minutele 17:00-19:00) și ulterior a chemat poliția.

Suspectul a făcut plângere acuzându-i lipsire de libertate și lovire, poliția obținând mandat de percheziție domiciliară, ridicând telefoane, laptouri și HDD-uri pe care s-ar putea găsi filmarea integrală care să confirme sau infirme acuzațiile. Pe 20 octombrie Constandachi și Bozieru au fost puși în arest la domiciliu pentru 30 zile în timp ce suspectul de viol e cercetat în libertate.

Share this post to friends

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *