Return to Din viaţa lui Teoalida

– Viaţa lui Teoalida… pe scurt –

V-aţi întrebat vreodată din ce fel de familie provin, originea hobby-urilor mele, sau de ce am ales să fac bani pe internet în loc să mă angajez la un job? Citiţi această pagină!

Capitole: viaţa din copilărieviaţa după copilăriemi-am făcut siteprimii mei baniafacere de succes

M-am născut în Ploieşti în 1989 şi am copilărit alături de părinţi şi de bunicii mamei. Tata era inginer, mama contabilă, bunicul tot inginer iar bunica farmacistă (de la mama). Bunicii de la tata şi restul rudelor nu s-au implicat. Nu am fraţi sau surori şi nici părinţii nu au.

De mic am avut abilităţi deosebite de comunicare, auto-educare, matematică, desen, etc, după cum se vede în aceste desene si lucrări scrise la 5-8 ani. La 12 ani am fost la un psiholog în Bucureşti care mi-a făcut niste teste, IQ-ul meu fiind în jur de 130-140. De când am internet am aflat că astfel de copii se numesc savanţi şi au toate şansele să ajungă la facultăţi de elită, dar familia mi-a distrus această şansă.

După spuselor prietenilor mei şi a străinilor nou-cunoscuţi, familia a fost atât de “protectivă” încât mi-a făcut mai mult rău decât bine. Aveam calculator de la 6 ani şi internet de la 16 ani, dar ei mi-au restricţionat viaţa, fie intenţionat sau din inconstienţă asupra consecinţelor, m-au traumatizat psihic creeându-mi teama de a face diverse lucruri “normale” şi întârziindu-mi dezvoltarea. A trebuit să trec de 20 ani ca să încep afacerea online şi a fi independent de familie. Dacă idioţii mi-ar fi susţinut ideile de afaceri în loc să îmi pună restricţii, este posibil să fi ajuns milionar înainte de majorat şi viaţa mea era în altă direcţie decât cea în care este azi.

Amintiri din copilărie

Contrar a ce cred unii prieteni idioţi (care cred că eu am fost crescut toată copilăria în casă şi nu am fost deloc la şcoală), eu de fapt ieşeam adeseori afară, dar întotdeauna eram însoţit fie de părinţi fie de bunici, care aveau grijă să ma protejeze de “oamenii răi” dar de fapt m-au protejat la nivelul la care îmi era imposibil să îmi fac proprii prieteni. Părinţii nu îmi dădeau voie să ies singur în faţa blocului dar mă plimbau însoţit prin diverse oraşe, Bucureşti, Braşov, etc, mergeam adesoeri la picnic la Câmpina, la Fântana cu Cireşi, la circ şi la alte spectacole. Mergeam în fiecare an la mare sau la munte, până la Vârful Omu.

Am fost la grădiniţă unde mi-a plăcut că mă jucam cu alţi copii. Am început şcoala în 1996, mă ducea mama şi mă lua bunica, eram nemulţumit de programa şcolară, eu ştiam înmulţirea şi împărţirea, aveam cunostinţe de desen tehnic, şi în Clasa I ne învâta adunarea şi scădera, şi ne dădea o groază de teme pentru acasă cărora nu le vedeam rostul. Din cauza unor incidente am fost rugat să nu mai vorbesc cu colegii şi am început să nu mai văd rostul scolii, ajunsesem să mă tem de a merge la şcoală, familia de asemenea era îngrijorată că intru în contact cu “copii răi”, şi a decis că e mai bine să îmi încalce dreptul la educaţie decât să mă expună riscurilor. Am decis de comun acord să nu mai merg la şcoală. Citiţi mai multe pe pagina Teoalida şi scoala. Lipsa şcolii nu înseamnă că sunt needucat pentru că mi-am continuat studiile acasă. De când am internet am aflat care e rostul şcolii în viaţă şi regret decizia luată.

Cele mai frumoase momente din copilăria mea erau atunci când mă jucam cu alţi copii, dar rareori aveam această şansă. Prietenii de familie, majoritatea colegi de facultate ai părinţilor, la rândul lor fiind părinţi cu copii, aproximativ 40 persoane în total, erau împrăştiaţi prin Ploieşti şi alte oraşe iar vizitele erau maxim odată pe săptămână, când părinţii mei şi părinţii lor erau liberi. Astfel părinţii mei aveau control asupra persoanelor cu care intram în contact, creăndu-mi un anturaj numai de oameni civilizaţi, iar “oamenii răi” care fumează, sunt violenţi, înjură, vorbesc într-una de sex, etc, nu erau lăsaţi să se apropie de mine.

Mi-am pierdut încrederea în părinţi din cauza nenumăratelor minciuni şi promisiuni neonorate care m-au făcut să astept ani în şir aiurea. Îmi plăcea să învăţ lucruri noi, altele decât cele predate la şcoală care le ştiam oricum. Părinţii mi-au cumpărat cărţi, reviste şi foarte multe jucării, alese de ei, dar niciodată nu mi-au cumpărat un lucru cerut de mine. Ei nu întelegeau că eu sunt o persoană sociabilă şi nu mă pot juca singur cu jucăriile, cum întâlnirile cu alţi copii erau rare, viaţa mea socială se limita la părinţi şi bunici, vorbeam cu ei aproape tot timpul şi îi băteam la cap să se joace cu mine, ceea ce era deranjant pentru ei care aveau alte treburi.

Ce altceva puteam face decât să stau la calculator şi să îmi dezvolt diverse hobby-uri? Aceste hobby-uri s-au dovedit utile în a deveni un om de afaceri, dar au trecut ani până am ajuns să depăşesc veniturile părinţilor, din cauza că nimeni nu m-a ajutat, ba din contră, părinţii cu restricţiile lor mi-au făcut viaţa mai grea.

Tata a cumpărat un calculator în primăvara lui 1995, iniţial pentru a lucra acasă în AutoCAD. Fiindcă la vremea respectivă mergeam la grădiniţă aflată lângă blocul bunicilor, stâteam 5 zile pe săptămână la bunici, pot spune că am început să folosesc calculatorul în mod regulat în toamna lui 1996 când am intrat în clasa I. Spre deosebire de alţi copii care îşi cumpără calculatoare numai pentru gaming, ascultat manele şi vizionat filme porno, eu foloseam calculatorul pentru lucruri creative (probabil şi accesul limitat la informaţie m-a încurajat să creez lucruri pe care alţii le-ar fi download-at de pe internet). Aveam o pasiune pentru a colecţiona lucruri şi talent de a crea chestii în Word, Excel şi AutoCAD, lucrări făcute pentru a îmi umple timpul şi nu pentru a le comercializa. Părinţii nu şi-au dat seama că pot câştiga bani din ele iar eu nu ştiam că există firme dispuse să plătească pentru lucrările mele (dar părinţii nu ar fi lăsat nici un ban în buzunarul meu).

În toamna 1996 l-am întrebat pe tata dacă lucrările mele în creion pot fi făcute pe calculator, el a fost de acord şi “lucram împreună”, eu dictându-I ce să scrie şi deseneze. La scurt timp tata mi-a permis să folosesc calculatorul singur.

  • În primul an în care am folosit calculatorul, desenam în Paint şi m-am decis ca atunci când voi fi mare, să mă angajez ca desenator în Paint (funny!).
  • În 1998 am făcut primul desen în AutoCAD, furându-i meseria tatălui privindu-l când lucra el. Bunicul îmi aducea acasă desene tehnice pentru a desena pe spatele lor, asta mi-a crescut interesul pentru inginerie şi speram că într-o zi voi avea un loc de muncă în domeniul Computer Aided Design.
  • Din 1998 am scris diverse documente despre Geografia României în Word şi Excel, fiindcă aveam multe atlase geografice pe care le studiam, intentionând la un moment dat să scriu propriul atlas geografic al tuturor ţărilor. După conectarea la internet din 2005, descoperind Wikipedia care oferă date mai actuale, am abandonat lucrările mele de geografie.
  • Din 1999 am o pasiune pentru maşini. Am desenat masini 3D în AutoCAD şi am colecţionat date tehnice scriind o Enciclopedie de masini în Word şi Excel, la care în 2012 am avut surpriza să văd că pot face o afacere din vânzarea tabelelor de date tehnice, dar asta doar după multă muncă de a converti tabelele făcute din pasiune într-un produs util firmelor de piese auto, asigurări, programatori, webdesigneri, etc.
  • Din 2001 desenez case şi blocuri în AutoCAD (şi nu mă refer la a desena planul propriului apartament, ci la a concepe propriile modele de blocuri, chiar dacă desenele propriu-zise erau cam simple, doar axa pereţilor şi usi, modelele 3D erau şi ele simple). Mi-am pierdut interesul pentru arhitectură în 2003 din lipsă de material educativ, dar am revenit în 2008 cu Oraşul Virtual, studiind arhitectura din diverse ţări şi desenânz zeci de modele de case şi bocuri, care au impresionat lumea şi am ajung contactat pentru servicii de design arhitectural.
  • Din 2003 am o pasiune pentru explorator urban şi imobiliare. Îmi place sa mă plimb prin oraş, iar văzând că nu există hărţi digitale cu blocuri, am desenat propriile hărţi ale Ploieştiului în 2005, pasiunea evoluând în a explora lumea pe Google Street View, studiat arhitectura în scopul de a desena oraşul virtual în AutoCAD, şi scris articole despre diverse ţări.
  • Îmi place muzica iar din 2005 am făcut în Excel o bază de date a muzicii, dând rating la melodii şi făcând topul artiştilor şi albumelor folosind formule matematice.
  • Din 1998 până în 2002 urmăream meciurile de fotbal şi jucam fotbal când mergeam cu familia la picnic, din nou scriind în Word şi Excel tabele şi statistici despre meciuri. În 2002 părinţii au dat la gunoi colecţia mea de ziare şi reviste despre fotbal, iar asta a pus sfârşit la hobby-ul meu. Chiar dacă asta nu s-ar fi întâmplat, as fi renunţat singur în 2005 datorită informaţiilor existente pe internet.
  • Din 1995 am început să ţin un fel de jurnal, scriind pe caiete întâmplări reale din viaţa mea, iar din 2000 am început să scriu întâmplări reale pe calculator, dar diferit de ceea ce unii azi numesc “blogging”. În 2002 am început să scriu şi un jurnal al viselor.
  • În paralel cu jurnalul de evenimente reale, scriam şi serii ficţionale, precum “Bilo îm Baie” cu zeci de personaje cu nume ciudate (1995-2001) la care am adăugat dialoguri umoristice inspirate din prostiile făcute de colegii de şcoală (1997-1999), “Puii mei” (1995-2001), “Robotul şi Calculatorul”, 12 pagini de povestiri umoristice vorbite la persoana a 3-a (2000), “2 proşti”, ~30 pagini de povestiri umoristice sub formă de dialoguri (2001-2003).

De ce făceam toate lucrurile de mai sus? Unii prieteni zic că am prea mult timp liber, sau că îmi risipesc viaţa scriind lucruri din pasiune în loc să prestez servicii pentru bani. Aveau dreptate, din păcate.

Când prietenii de familie veneau în vizită, le aratam ce lucrez eu. Eram adeseori lăudat pentru ce făceam aşa că continuam să fac acele lucruri (există ipoteza că familia a ordonat prietenilor să mă laude orice lucruri inutile fac, un fel de sarcasm), în loc să fiu îndemnat să fac ceva util şi productiv la bani. Unii prieteni mi-au zis că sunt un copil talentat şi lucrările mele ar trebui publicate, să vând o carte, etc. Dar părintii nu m-au ajutat deloc, m-au încurajat să scriu diverse lucruri la calculator, promiţându-mi că vom publica o carte, dar a fost sarcasm şi nu m-au ajutat deloc. De fapt ei se opuneau în a deveni o persoană publică (probabil părinţii mă incurajau să scriu la calculator ca să am o ocupaţie solitară în loc să am o viaţă socială şi să nu mai stau pe capul părinţilor).

În Octombrie 2004 ne-am conectat la reţeaua de calculatoare din cartier, la vremea respectivă o reţea artizanală făcută între prieteni pentru chat, jocuri şi schimb de fişiere, cu cabluri întinse pe exteriorul blocului, unii având şi abonament la internet prin reţea iar alţii având o conexiune la internet fără legătură cu reţeaua, de exemplu dial-up. Pe la mijlocul anului 2005 reţeaua artizanală a devenit firma RakNet şi au fost lăsaţi conectaţi doar persoanele care plăteau abonament la internet, 10 dolari pe lună. Noi ne-am abonat la internet în Februarie 2005 de la această reţea.

Conectarea la reţea a fost o surpriză pentru mine. Pentru prima dată puteam comunica pe chat cu străini, nesupravegheat de părinţi, face schimb de fişiere şi juca jocuri multiplayer. Pentru prima dată mi-am dat seama ce înseamnă să fi OM NORMAL şi cât de prost fusesem educat de părinţi. Pentru prima dată am înţeles că toţi copiii trebuie să meargă la şcoală şi am început să regret că eu nu am mai fost, pentru prima dată am înţeles rostul banilor, etc.

În contrast cu prietenii de familie care (erau probabil rugaţi) să mă laude orice fac, prietenii de reţea m-au criticat pentru lucrări inutile, şi o groază de critici la adresa părinţilor, comparând familia mea cu regimul lui Ceauşescu, acuzându-mi părinţii ca fiiind prea conservativi, ţinându-ma în urmă, limitându-mi educaţia, descurajându-ma să folosesc internetul în scop productiv, etc.

Unii întreabă de ce nu am avut conexiune la internet mai din timp, dacă tot ne-am permis cumpărarea unui calculator în 1995. Există zvonuri că părinţii voiau să îmi controleze educaţia şi accesul la informaţii, şi să îmi limiteze comunicarea cu lumea, alte zvonuri că părinţii încercau să mă ţină departe de lucrurile rele (de exemplu site-urile porno), dar de fapt ei m-au ţinut departe de mult mai multe lucruri bune. Părinţii cheltuiau mai multi bani pe enciclopedii tipărite şi reviste gen Arborele Lumii “pentru a mă ajuta cu informaţii” comparativ cu preţul unei conexiuni la internet, fără a ţine cont de cantitatea incomparabilă de informaţii de pe internet”. Deşi având internet am acces la site-urile porno, nu am intrat niciodată pe ele din plăcere, pentru că nu îmi place porno-ul.


Viaţa după copilărie

În 2005 mama săturată de scandalurile lui tata a fugit de acasă, m-a minţit că a fost trimisă de servici în alt oraş pentru 2 săptămâni, dar de fapt a băgat divorţ şi nu am mai ştiut nimic de ea. Mulţi spun că divortul e o veste proastă, dar în cazul meu a fost o bucurie, din păcate doar pe jumătate. Am mai locuit un an şi jumătate cu tata iar în Martie 2007 m-am mutat să locuiesc singur şi mi-am dorit o slujbă ca să mă pot întreţine, până atunci persoana pe care am urât-o toată copilăria, bunica din partea mamei, mi-a purtat de griji, venind la mine regulat pentru a îmi aduce mâncare şi a plăti utilităţile.

Bunicii au continuat să îmi pună restricţii, de exemplu să nu deschid uşa nimănui şi să nu ies din casă fără să îi anunţ, dacă voiam să merg undeva, unul din bunici mă însoţea şi mă “proteja” până la stadiul în care gonea orice prieten care încerca să mă salute. În Decembrie 2008 am decis să NU mai ies din casă însoţit de bunici, o formă de PROTEST în speranţa că aşa îmi vor da voie să ies afară singur. Bunicii nu erau de acord să am proprii bani sau propriile produse, singura metodă de a îmi procura ceva era să le cer lor să îmi cumpere, aşa aveau control total asupra vieţii mele. Nu îmi dădeau voie să am un telefon.

Calculatorul şi internetul erau singurul loc unde puteam face ce vrea fără a fi controlat, că bunicii sunt bătrâni şi nu se pricep la calculatoare.

Între 2005 şi 2008 îmi petreceam timpul pe hubul DC++ al reţelei RakNet, unde aveam sute de prieteni şi eram invidiat de toată lumea ca un guru al calculatoarelor, pentru că aveam cel mai organizat share, adică zeci de progame şi jocuri pe care le partajam cu cei din reţea, plus faptul că ajutam gratis pe oricine avea o problemă cu calculatorul. Zilnic câteva persoane îmi solicitau ajutorul. Citiţi mai multe: Teoalida în reţeaua RakNet.

Nu eram obişnuit cu libertatea, deşi fusesem conectat la internet şi aveam teoretic legătura cu oameni din toată lumea, în primii 2 ani am evitat contactul cu oameni din afara reţelei de cartier, fiindcă tata avea acces la calculator. După mutarea din 2007 am început să folosesc forumurile şi mi-am căutat prieteni în toată România, iar în 2009 am început să joc GTA SA-MP pe un server internaţional. Primii mei prieteni din străinatate i-am cunoscut în jocuri. Deşi învăţasem engleza de la televizor, ascultând vocile şi citind subtitrările, de abia în 2010 am devenit fluent în a scrie engleza, mulţumită jocurilor.

în Mai 2008 bunica mea a făcut scandal la caseria RakNet spunând lucruri negative şi false despre mine, probabil ca să inspire milă, dar i-a determinat pe aceştia să îmi blocheze accesul la hubul de DC++. Hubul a fost oricum închis 3 luni mai târziu, pe mine nu m-a deranjat lipsa hubului cât m-a deranjat atitudinea bunicii mele care a cauzat o serie de probleme care au durat ani în şir.

Unii mă cunoşteau ce fel de om sunt şi-au dat seama că bunica mea minte, alţii nu mă cunoşteau şi au luat în serios minciunile ei, refuzau se întâlnească cu mine în viaţa reală din cauza zvonurilor că eu aş avea diverse “probleme” sau de frică că eu sunt în permanenţă însoţit de bunici care nu lasă pe nimeni să se apropie de mine. Când le-am cerut să mă ajute în a sesiza Poliţia şi Protectia Copilului în legătură cu bătaia de joc din partea bunicii mele, unii au făcut reclamaţii total aiurea iar când am încercat şi eu să iau legătura cu autorităţile, nu am mai fost luat în seamă, iar bunica m-a ameninţat câ îmi taie internetul că zic lumii să o acuze aiurea şi d-aia a fost chemată să dea declaraţii la poliţie, deşi ea şi-o făcuse cu mâna ei.

Bunicii au reuşit să înşele autorităţile că totul e OK spunând că ei mă îngrijesc, îmi dau de mâncare, îmi plătesc utilităţile, etc. În mod suspect, autorităţile au trecut cu vederea faptul că mi se încalcă dreptul la educaţie, dreptul la a avea propriile venituri, libertatea de a decide, etc.

Începând cu 2007 am postat pe forumuri că îmi caut de muncă, folosind diverse nume generice pentru ca familia să nu mă descopere. Trimiteam lucrări de-ale mele prin share-ul DC++, prin email şi prin Yahoo! Messenger, către prieteni şi către cei care îmi ofereau de muncă. Uneori am luat laptopul lui tata cu mine când vizitam prietenii ca să le prezint lucrările mele.

Am primit câteva oferte de muncă, atât la birou cât şi la domiciliu, dar eram nevoit să închei un contract ceea ce contravenea regulilor impuse de părinţi de a nu da date personale pe internet, îmi era frică să dau datele că află părinţii că am proprii bani. M-am putut băga doar în proiecte mici pentru oameni care acceptau să plătească anonimi.

În 2009 bunicii mi-au oferit să îmi deschid un cont bancar pe numele lor în care să plătească cei pentru care lucrez online. Uite cum idioţii ăstia vor să aibă control asupra veniturilor mele! Am refuzat deoarece aveam deja un cont PayPal încă din 2007, iar din acest motiv am decis să ţin afacerile mele un secret faţă de familie.

În 2008 am realizat ceea ce anterior părea doar un vis: să cumpăr singur ceea ce familia nu îmi cumpăra. Am dat comandă pe eBay.co.uk şi într-o zi le-am arătat bunicilor ambalajele, a fost un scandal imens că de unde am alea, cui i-am deschis uşa, de ce am interacţionat cu străini că nu am voie, etc, deşi i-am zis că mi le-a dat curierul, ei erau panicaţi că pot primi bombe în pachet sau că pot deschide uşa şi la hoţi. Imaginaţi-vă ce reacţie ar fi avut dacă aş fi ieşit pe stradă, unde intram în contact cu tot felul de străini! Eram aşa speriat că nici nu puteam ieşi din casă… în 2011 am ieşit prima dată şi eram în stare de şoc că pot fi văzut de cineva care mă va “spune” bunicilor.

În 2010 un băiat care nu era la curent cu zvonurile a venit la mine acasă şi apoi a spus la toţi prietenii lui adevărul despre mine, că sunt un băiat cât se poate de normal şi foarte sociabil şi locuiesc singur, iar în câteva luni îmi făcusem un nou cerc de câteva zeci de prieteni. Dar aceşti prieteni erau genul de golani a căror viaţă se rezumă la a sta pe stradă cu prietenii, diferit de prietenii pe care îi aveam pe hubul de DC++ şi anume intelectuali care lucrează la calculator, unii din aceşti golani fac mişto de mine fără să ştie că sunt guru în calculatoare şi ar putea să obţină mult ajutor de la mine.


Şi mi-am făcut un site

Prietenii din reţea m-au încurajat să îmi public munca pe internet, pentru a fi vizionate oricând de oricine, şi pentru ca atunci când merg la prieteni care au internet când merg la ei în vizită, să le pot arăta munca fără a lua cu mine laptopul sau stick-ul USB.

Iniţial mi-a fost frică că bunicii îmi pot întrerupe conexiunea la internet dacă public lucruri, dar în Aprilie 2009 am decis să risc şi mi-am publicat un site care avea să îmi definească imaginea, atunci numele “Teoalida” a devenit internaţional. Speram că până când părinţii vor descoperi site-ul, voi câştiga destui bani încât aceştia vor realiza că a publica lucrările mele pe internet aduce mai multe beneficii decât riscuri.

Pentru că aveam prieteni care îşi făceau bloguri pe Blogspot şi WordPress pe care scriau întâmplări din viaţa de zi cu zi (o prostie inutilă după părerea mea), eu voiam să fiu mai profesional, am ales ca site-ul să fie teoalida.webs.com, ceea ce ulterior s-a dovedit o alegere proastă. Găzduirea gratuită de la Webs.com limita site-urile la 20 pagini şi 500 MB bandă pe lună, iar lipsa de elemente SEO limita potenţialul de creştere al site-ului.

Mi-am scris site-ul în mare parte în engleză, având următoarele pagini:
About me.
Teoalida’s Housing (Oraşul Virtual, planuri si modele 3D de blocuri in AutoCAD)
Teoalida’s Palace (model 3D al Micului Trianon din Floreşti).
Teoalida’s Cars (modele 3D de maşini).
Teoalida in The Sims 2 (modele de case construite în joc).
Ulterior am adăugat 3 pagini în română: Harta Ploieşti, Geografia României, Micul Trianon (incluzând povestea palatului în română, nu doar modelul 3D).

Fiindcă lucrările mele gen Oraşul Virtual sunt imaginare şi nu sunt un lucru care să prindă audienţă, spre sfârşitul lui 2009 am adăugat 2 articole despre lumea reală: Singapore HDB Floor Plans (o istorie a evoluţiei blocurilor din Singapore, completată cu circa 50 planuri de apartamente) şi Countries & Cities (conţinând articole generale despre Singapore, Hong Kong şi Coreea de Sud, ţări folosite ca inspiraţie pentru Oraşul Virtual, în 2011 redenumită “Housing around the World” iar în 2012 împarţită în 11 pagini separate pentru fiecare ţară/regiune). Pagina Singapore HDB Floor Plans genera mai mult de jumătate din trafic şi a ajutat site-ul să ajungă la 100 vizitatori pe zi în 2010.

Scopul site-ului era ca atunci când primesc oferte de muncă să dau link la site-ul cu portofoliul de lucrări, şi să pun linkul pe site-urile de freelancing, unde am licitat vreo 10 proiecte fără a câştiga vreunul aşa că am renunţat. Site-ul a rămas aproape abandonat şi traficul a scăzut la jumătate. Este posibil să fi fost şi penalizat de Google, datorită lipsei de cunoştinţe de SEO la vremea respectivă.

M-am reapucat de site spre sfârşitul anului 2011, am trimis “reconsideration request” la Google şi asta mi-a crescut traficul. În Ianuarie 2012 am trecut din nou de 100 vizitatori zilnici iar cei 500 MB de trafic pe lună nu mai erau suficienţi, noroc că Webs oferea 10 credite pe zi clienţilor săi iar cu creditele am cumpărat număr de pagini infinite plus încă 1 GB de trafic, dar în Septembrie am depăşit 200 vizitatori zilnici, aveam destule credite să mai cumpăr trafic, dar era asta soluţia cea mai bună? NU!

Când mi-am făcut site-ul în 2009 am scris pe prima pagină (About me) “most of works are made for passion, but I am ready to work for you” iar sub asta, email-ul unde pot fi contactat. Dar potenţialii clienţi care veneau din Google nu intrau pe prima pagină ci în subpagini şi foarte puţini dădeau click pe About me să îmi vadă adresa de contact. În 2012 am adăugat în fiecare pagină mesaje în rosu care informa vizitatorii că ofer servicii, iar email-ul de contact l-am pus în banner să apară pe fiecare pagină. Doar aşa, clienţii au început să mă caute.

În August 2012 am început un nou site, bazat pe WordPress, plătind găzduirea şi domeniu www.teoalida.com. Fiecare pagină de pe site-ul vechi a devenit un post pe site-ul nou, prima pagină afişa 10 posturi, nu ultimele scrise, ci data publicării era manipulată astfel încât cele mai populare 10 posturi să apară pe prima pagină. Mare parte din timp am ţinut Singapore HDB Floor Plans primul post.

Ideea era să ţin posturile despre Singapore pe prima pagină minium un an, să genereze trafic şi linkuri, iar apoi să pun posturile de arhitectură pe prima pagină ca să am clienţi. Dar arhitectura s-a dovedit greoaie şi neprofitabilă şi am renunţat la idee.

Primii mei bani

Conform unora din prietenii cunoscuţi pe internet, un părinte corect îşi duce copilul la şcoală, îl învaţă să muncească, să facă treburile părinteşti, etc. Şi îl recompensează (eventual financiar) pentru realizările sale, astfel încât acesta să ştie să administreze banii şi să ajungă independent de părinţi, eventual să ajungă mai presus ca părinţii.

Familia mea a fost pe dos. Părinţii şi bunicii nu mi-au dat niciodată un ban, m-au descurajat să merg la şcoală, nu îmi dau voie să îmi folosesc numele, să am un loc de muncă legal sau să închei contracte de colaborare, etc. Ei muncesc, ei îmi plătesc întreţinerea, ei îmi dau mâncare, ei îmi cumpără tot ceea ce cred ei că am nevoie fără să îmi respecte dorinţele când eu le cer să îmi cumpere ceva. Pur şi simplu fac tot posibilul ca eu să nu ajung independent.

Dorinţa de a munci şi câştiga proprii bani a apărut prin 2006 pentru că ei refuzau să îmi cumpere nişte lucruri pe care majoritatea copiilor le au.

În copilărie, singura activitate profesionala a fost munca pentru părinţi. Nimic făcut în numele meu. Mai mult, părinţii nu mă recompensau cu nimic pentru munca prestată, de aici s-a ajuns la lipsa chefului de a lucra la cerere şi neobişnuinţa de a cere bani pentru munca prestată, şi m-am întors la pasiunile mele de desenat în AutoCAD şi compus baze de date, pe care le distribuiam gratis pe DC++ şi prietenii de familie (este posibl ca din acest motiv părinţii să nu fi avut încredere în mine că pot presta o slujbă).

Probabil cea mai utilă lucrare de-a mea a fost hărţile Ploieştiului desenate în 2005, care au ajuns şi pe mâna firmelor de taximetrie, curierat, pizza, etc, adică uz comercial, firme care ar fi fost dispuse să dea bani. Cei de la Proiectul România Digitală m-au contactat în 2006 oferindu-mi bani pentru dreptul de autor al hărţilor, dar nu am ştiut cum să intru în posesia banilor, că dacă le spuneam părinţilor şi mergeam împreună la întâlnire, banii ajungeau în buzunarul lor şi nu în al meu, aşa că nu am avut motiv să cer bani pentru hărţi şi le-am lăsat la download gratuit.

Primii mei bani i-am făcut în 2007, după ce PayPal a fost introdus în România, în Mai 2007 şi a permis conturilor “neverificate” (fără card ataşat) să trimită bani (inainte puteam doar primi bani, nu şi cheltui, aşa că nu aveam de ce să încasez bani într-un cont din care nu îi puteam scoate). Am intrat forumuri de bani pe net, căutând de muncă. Deşi la vremea respectivă activitatea mea principală era desenatul în AutoCAD, acesta era un hobby neproductiv, iar banii pe care i-am câştigat fuseseră din servicii pentru cei care creează site-uri. Nu creeam eu site-uri, ci adăugam pagini în site-urile altora, făceam linkuri, băgam în directoare, scriam articole şi traduceri, etc. Am încercat şi site-urile de freelancing, unde am pus site-ul meu în pagina de profil. Am licitat vreo 10 proiecte fără a câştiga nici unul aşa că am renunţat. Site-urile Paid-To-Click (BUX) mi-au adus şi ele nişte bani în 2007-2008 după care nu au mai mers. Pentru că nu aveam card de la bancă, banii încasaţi în PayPal îi puteam cheltui doar pe internet, dând comenzi pe eBay în 2008.

În 2010 şi 2011 veniturile mele erau zero luni în şir. Îmi petreceam timpul desenând din plăcere în AutoCAD şi jucând diverse jocuri.

Prima lucrare majoră facută pentru un client (si nu doar hobby) a fost în 2011, când o companie de asigurări a fost impresionată de baza de date cu complexele rezidenţiale publice (construite de stat) din Hong Kong, realizată voluntar, m-a întrebat dacă pot extinde baza de date la complexele rezidenţiale private. Am făcut greşeala să încep munca fără a stabili preţul, şi de abia la jumătatea muncii mi-a venit ideea să cer 200 dolari dar clientul nu a vrut să plătească. Totuşi nu mă plâng pentru timpul pierdut, munca în Excel era o placere, făcusem deja din 2009 o bază de date similară cu blocurile din Singapore, tot voluntar fără să mi-o ceară nimeni.

Afaceri de succes în multiple domenii

În Ianuarie 2012 am descoperit programele de chat pentru site-uri, care salută automat fiecare vizitator şi îi invită să îmi dea mesaj dacă sunt interesaţi de serviciile mele. Iniţial chatul mi-a fost util pentru a obţine păreri despre lucrările mele, a înţelege ce fel de oameni îmi vizitează site-ul, şi a creea noi lucrări pe nevoile pieţei.

Un număr mare de persoane m-au laudat pentru proiectele mele de case şi blocuri postate pe site, m-au încurajat înspre o carieră în arhitectură. mi-au zis să schimb “servicii de desen AutoCAD” în “servicii de arhitectură” deşi nu mi se părea corect fiindcă nu aveam facultate iar meseria de arhitect implică mult mai mult decât a desena planuri şi modele 3D. Atunci am început să învăţ cum să fac desene detaliate conform normelor din construcţii, ca un arhitect adevărat.

Între 2012 şi 2015 mi-am concentrat atenţia pe arhitectură, desenând câteva sute de schiţe pentru persoanele care mă contactau, încercând să îi impresionez pentru a mă plăti ulterior pentru proiectul detaliat (plan, faţade, secţiuni şi model 3D) dar 9 din 10 nu mă plăteau.

Programul de chat m-a făcut să descopăr că pagina Car Database e vizitată de diverse firme din industria auto, dispuse să plătească bani grei pentru o bază de date completă, precisa şi actualizată constant. Am transformat bazele de date făcute din pasiune într-un produs util firmelor.

Traficul pe site a crescut de la 100 vizitatori în Ianuarie 2012 la 800 vizitatori în 2014, numărul de clienţi care cumpărau baze de date a depăşit numărul de clienţi care mă plăteau pentru servicii de arhitectură.

Situaţia era clară: e mai profitabil să fac baze de date decât arhitectură. O bază de date se vinde la mai multe firme pe când un proiect de casă e plătit (în cel mai bun caz) doar de clientul pentru care l-am desenat.

Am extins baza de date cu maşinile care se vând în Europa şi am creat noi baze de date cu maşinile care se vând America, India, Orientul Mijlociu, baze de date cu blocurile din Singapore, etc. Mi-am atins ţinta de 1000 EURO pe lună în 2015, doar 10% din veniturile mele au provenit din arhitectură.

Am de-optimizat paginile pe care îmi prezint desenele arhitecturale şi dezactivat salutul de pe chat pentru a micşora numărul de persoane care mă contactează. Am decis să nu mai fac schiţe gratis pentru a demonstra clienţilor talentul meu şi a îi convinge să mă plătească. Lucram doar în cazul în care mă plăteau de bună voie în avans, dar asta a dus la o altă problemă: încasând avansul aveam obligaţia de a finaliza proiectul, iar unii clienţi m-au ţinut ocupat peste 1 lună cu proiectul unei case, cerând nenumărate modificări, prea mult timp pierdut pentru banii obţinuţi.

În 2016 am dublat tarifele pentru servicii de arhitectură, dar asta NU rezolvă problema principală, şi anume că 9 din 10 persoane care mă contactează vor consultaţie şi planuri gratis. Am decis să NU mă mai angajez în nici un proiect în arhitectură, exceptând când e ceva foarte simplu care durează maxim câteva ore. Unii clienţi i-am transferat altor arhitecţi pentru un comision.

În Februarie 2015, adică după 6 ani şi nenumărate sesizări ale mele şi ale altora, am primit răspuns de la autorităţi, nişte informaţii pe care prefer să nu le fac publice aici, vă spun doar că au urmat câteva luni de iad şi teroare până când problemele au fost rezolvate. Bunicii mi-au dat permisiunea de a ieşi din casă singur şi a încheia contracte legale de muncă (deşi eu ieşeam de 4 ani “pe furiş”). Cam târziu, nu mai am chef să mă angajez după atâţia ani de abuzuri şi după ce mi-am dezvoltat propria afacere.

Intervenţia autorităţilor mi-a dat curajul să ies din casă, să merg la bancă să îmi deschid un cont, unde am “scos” banii din PayPal şi m-am apucat de cumpărături. Ce am cumpărat a uimit pe toată lumea: o garsoniera în valoare de 14.000 euro, în care am mai băgat vreo 3.000-4.000 euro în renovare, fără nici un împrumut bancar, urmând să o închiriez cu 160-200 euro pe lună (cititi mai multe: afaceri imobiliare).

Aceasta era averea mea strânsă în PayPal în 8 ani de muncă pe internet, în condiţiile în care familia nu îmi dădea voie să ies din casă neînsoţit, să îmi deschid cont în bancă, să am propriile venituri, să fac cumpărături, ei îmi plăteau utilităţile şi mâncarea încât eu efectiv nu aveam pe ce cheltui banii. Cheltuisem doar 10% din venituri. Închirierea s-a dovedit neprofitabilă. Veniturile mele au crescut între timp iar timpul pierdut căutând chiriaşi sau reparând diverse lucruri valorează mai mult ca chiria încasată.

În Februarie 2016 bunicii au aflat câ deţin o proprietate, a trebuit să le explic că rulez afaceri secrete pe internet de 8 ani, că lumea mă plăteşte pentru desenele şi bazele de date pe care ei ştiau că le fac voluntar, lucru pe care nu le-am spus anterior tocmai pentru că ar fi vrut ei banii să îi cheltuie după placul lor. Mama şi tata au aflat au încercat să pună mâna pe garsonieră şi conturile bancare falsificând acte, fără succes. Se pare că lipsa contactului cu părinţii de 10 ani nu mă protejează de abuzuri.

După asta i-am convins pe bunici să NU îmi mai plătească întreţinerea, curentul şi internetul, ci să lase toate cheltuielile în seama mea. Ei continuau să îmi aducă de mâncare, dar am rezolvat şi cu asta, angajând o menajeră. Sper ca bunica să se ducă în mormânt sau în puşcărie, pentru că m-a terorizat psihic peste 20 ani.

În 2017 m-am apucat de şcoala de şoferi, luând sala cu 26 din prima şi oraşul din a 3-a încercare, astfel obţinând permisul auto pe 20 Iulie 2018.

Ce urmează să fac? Aştept sugestii!

Leave a Reply

Your email address will not be published.