Sari la conținut

NU am niciun interes sexual la copii, dacă am suspiciuni că cineva e pedofil, îl reclam la poliţie! Citiţi mai jos adevăratul motiv pentru care îmi plac copiii.

Cele mai frumoase momente din copilăria mea erau atunci când mă jucam cu alţi copii, dar rareori aveam această şansă. Mă uitam de la geam la copiii care se jucau afară, sau când ieşeam afară cu familia la fel mă uitam la copiii care se jucau în parcuri. Erau „străini” (persoane care nu erau cunoscute în prealabil de părinţi şi bunici) şi nu aveam voie să interacţionez cu ei.

Viaţa mea socială era limitată la părinţii şi bunicii mei, şi vizitele prietenilor de familie, foşti colegi de facultate al părinţilor, care veneau la mine cu copiii sau mergeam eu cu părinţii mei la ei acasă. Nu aveam nici o cale de a lua legătura directă cu ei şi eram nevoit să mă rog de părinţii mei să îmi invite prietenii în vizită de câteva ori pe an, iar contrar copiilor de azi care se joacă cu copii de acelaşi sex, eu când eram mic preferam să mă joc cu fetiţele.

Uite o poză din 2001, cu mine (12 ani), Andrei (11 ani), Ioana (9 ani), Carmen (4 ani)

Când ieşeam afară, unul din bunici mă însoţea şi mă „proteja” gonind orice prieten care încerca să mă salute. Doar când eram cu părinţii aveam şanse să interacţionez cu lumea.

Părinţii şi bunicii mi-au dat voie să îmi fac noi prieteni, dar doar în teorie, că practic nu am reuşit să aduc nici un prieten lângă mine, din cauză că mi-au impus reguli ca cine vrea să se întâlnească cu mine să vorbească cu ei pentru a stabili vizita, iar când eu am zis că vrea un prieten de pe DC++ să vină la mine, au invocat diverse motive absurde, gen „ei sunt oameni mari” (deşi aveam vârstă apropriată, unii chiar mai mici ca mine).

Video cu mine la 16 ani la Fântâna cu Cireşi (Câmpina) jucându-mă cu alţi copii veniţi la picnic ca mine (nu îi cunosc)

După 2003, din cauza scandalurilor între părinţii mei (care au dus la divorţ în 2005), aceşti prieteni de familie nu au mai venit în vizită iar viaţa mea socială a luat sfârşit. În martie 2007 m-am mutat să locuiesc singur, persoana pe care am urât-o toată copilăria, bunica din partea mamei, mi-a purtat de griji, venind la mine regulat pentru a îmi aduce mâncare şi a plăti utilităţile.

Bunicii au continuat să îmi pună restricţii, să nu mă întâlnesc cu foştii prieteni. Duc dorul prietenilor mei din copilărie şi al jocurilor de copii, am adeseori vise cu ei, adică visez prietenii de vârsta mea dar îi visez mici cum erau la momentul ultimei revederi, de fapt mă visez şi pe mine mic. Am şi vise cu persoane generice, nu anumiţi prieteni. O eventuală revedere cu prietenii din copilărie nu ar fi de ajutor pentru că ei s-au maturizat iar eu am rămas copil, dpdv social.

Intervenţia părinţilor şi bunicilor

La 15 ani, în noiembrie 2004 dădeam televizorul LA ÎNTÂMPLARE pe toate canalele, am nimerit pe TVR1 fix când era Junior Eurovision la concurentul numărul 3, m-am îndrăgostit instantaneu de Maria Isabel (concurentul 15 din 18), o fată de 10 ani care întâmplător a câştigat concursul.

La 17 ani, am fost abordat de Kristina pe RakNet DC++ hub (reţeaua de calculatoare din cartier). Voia să fie iubita mea, dar mie nu îmi plăcea de ea, deşi era cu 3 ani mai mică ca mine, era mare comparat cu orice prieten anterior, fiind mai înaltă ca mine şi având un comportament prea sexual pe care eu NU îl toleram. O enervam zicăndu-i „you are fucking big, give me a little girl” arătând-o pe Maria Isabel.

Kristina m-a întrebat dacă sunt pedofil iar mie mi-a plăcut gluma şi mi-am pus status la DC++ „atenţie pedofil în libertate!” Ady m-a întrebat „cine te-a violat?” şi a fost surprins când i-am zis că acela sunt eu.

Atunci tata a intervenit, spunându-mi să NU mă mai autointitulez pedofil fiindcă se referă la adulţi care fac SEX cu copii, iar eu NU am interese sexuale (asta după ce tocmai părinţii invitau în vizită doar familii cu copii mici (maxim 12 ani) cu care să mă joc, probabil să mă ţină departe de adolescenţi care pot avea comportament sexual).

Pe la 18-19 ani avut o relaţie cu o fată cu 1 an mai mare ca mine, cunosţiintă de-a familiei. O iubeam, mă iubea, mă lua în brate, mă mângăia (după câţiva ani m-am gândit că poate ea şi-ar fi dorit să facă sex cu mine, dar nu spunea acest lucru, fiindcă tocmai bunicii îi dăduse ordin „să nu facă nimic cu mine”).

Bunica au intervenit pentru a rupe relaţia noastră (cred că nici fata nu putea continua relaţia cu un băiat însoţit de unul din bunici la fiecare întâlnire), iar în ianuarie 2009 m-a făcut cunoştiinţă cu alţi 2 prieteni: un băiat 30+ ani care ulterior mi-a zis că e psiholog şi o studentă de 19 ani, vecină din blocul lor, care să îmi fie „iubită”. Ambii veneau la mine la 1-2 săptămâni şi relaţia se rezuma la vorbă şi joacă pe calculator. Se supăra dacă puneam mâna pe ea. Mie nu mi-a plăcut niciodată de acea fată, şi nici ei de mine, mai mult îmi plăcea să vorbesc cu psihologul, dar ulterior am aflat că bunica îi plătea pe amândoi pentru a mă vizita şi exista riscul să se folosească de ei pentru a afla secrete de-ale mele şi a acţiona împotriva mea, din acest motiv i-am dat afară pe amândoi şi am refuzat să mai accept prietenie cu orice persoană din anturajul bunicilor.

Mi-am făcut proprii prieteni în secret

Am invitat prieteni la mine acasă dar majoritatea se temeau din cauza zvonurilor că sunt însoţit permanent de bunici puşi pe scandal. Voiau să ne întâlnim afară şi să fiu singur, ceea ce îmi era frică să nu mă vadă vecinii şi să mă pârască bunicilor (deşi eu le-am zis că sunt singur acasă, bunicii vin DOAR dimineata pentru a aduce mâncare).

Într-o zi din 2010 un băiat Dinţosu (şi el membru al fostului RakNet DC++ hub dar care nu era la curent cu zvonurile) a venit la mine acasă, astfel văzând că locuiesc singur, nu am nici o bunică rea în casă şi a spus şi altora. În căteva luni fusesem vizitat de câteva zeci de persoane, încălcând regulile impuse de bunici, erau 2 grupuri: unii de vârsta mea (18-24 ani) şi unii mici (12-14 ani), majoritatea băieţi, care veneau la mine acasă, unde vorbeam, dansam, ne jucam la calculator sau cu LEGO şi alte jucării rămase de când eram eu mic, astfel având din nou viaţă socială fără ştirea familiei mele. Ulterior am ieşit şi afară cu aceştia.

Comparat cu copilăria mea din anii ’90, azi a apărut o problemă: toţi copiii au calculator sau telefon mobil cu acces la internet, ceea ce le permite să acceseze filme porno. Chiar arâtându-mi filme porno pe telefon sau intrând pe site-uri porno de pe calculatorul meu şi masturbându-se. Nu ştiu cum de pe voi vă excită dar pe mine MĂ SPERIE sexul şi filmele porno. Am început să mă tem de fete şi băieţi de 18+ ani, mă distram mai bine cu cei mici. Noaptea am vise în care interacţionez atât cu copiii care vin la mine cât şi cu adulţi care în vis se spune că ar fi părinţii lor, pe care în realitate nu îi cunosc.

Unii băieţi sunt obsedaţi sexual, când le spun să vină la mine şi cu fete, ei cred că le vreau pentru sex, dacă zic că „îmi place” de o fată, ei cred că vreau să fac sex cu ea, dacă e minoră sunt etichetat ca pedofil. Fetele de asemenea se feresc de mine din cauza comportamentului băieţilor din ziua de azi, dacă un băiat le invită acasă ele cred că le invită automat la sex, iar lor fie nu le place sexul, fie au alt iubit. Dar eu nu sunt genul ăsta, eu invit prieteni pentru socializare, NU pentru sex. Doar câteva fete au venit la mine acasă, împreună cu iubiţii lor.

După 6 ani de confuzie şi nenumărate sesizări către Poliţie, DGASPC şi alte instituţii, bunicii mi-au dat în sfârşit permisiunea de a ieşi din casă neînsoţit, şi am putut face ceea ce 26 ani era doar un vis: să mă joc cu copiii în parc. Când m-au văzut afară prima dată, unii s-au bucurat dar alţii m-au huiduit şi mi-au cerut să mă duc acasă.

Uneori merg în parcul din spatele blocurilor din Bariera Bucureşti deoarece în serile de vară e cel mai aglomerat loc din cartier, mereu îmi găsesc prietenii acolo, pot socializa atât cu copii cât şi cu părinţii lor, apoi sunt mulţi oameni maturi în parc martori care pot interveni în caz că am un conflict cu vreun copil care se poartă urăt cu mine, ceea ce s-a întâmplat de multe ori.

Pe Facebook doar 10% sunt laude pentru realizările mele profesionale sau clienţi care au nevoie de serviciile mele, 90% din cererile de prietenie sunt copii care mă cheamă să vin în parc. Copii case sună şi la interfonul meu şi când mă văd la balcon strigă la mine să ies afară, să vin în parc. Copiii aceştia habar n-au că la vârsta mea am şi alte ocupaţii, proiecte pentru clienţi, pe care NU le pot amâna că diverşi copii mă cheamă în parc să ne jucăm.

Mi-am făcut şi prieteni mai în vârstă, cu care mă întâlnesc în scopuri de afaceri, de exemplu agentul imobiliar de la care am cumpărat garsoniera, agenta cu care o închiriez, chiriaşii care i-am avut, etc. Alte persoane m-au căutat să mă laude pentru proiectele mele (de exemplu: harta Ploieşti) şi au vrut să mă cunoască, am ieşit la un suc, am vorbit despre istoria Ploieştiului, etc. Dar cu aceştia nu pot face ceea ce îmi place mie: să mă joc fotbal, leapşa, de-a v-aţi ascunselea, şi alte jocuri copilăreşti.

Am observat că oamenii maturi (peste 30 ani, căsătoriţi şi cu copii), înţeleg că îmi place să mă joc cu copii pentru că sunt un om copilăros în ciuda vârstei, şi nu îmi aduc acuzaţii aiurea, în schimb UNII dintre cei de 12-20 ani sunt nişte idioţi obsedat sexual şi interpretează greşit lucruri banale. De exemplu: unii copii mi-au trimis linkuri la filme porno, la rândul meu le-am trimis linkuri la videoclipuri muzicale de la Gurinel TV (că la vârsta lor trebuie să se uite la emisiuni pentru copii, nu porno pentru adulţi) iar ei mă acuzau că „mă masturbez” la fetele din video. Un băiat venise în parc cu câinele, am vrut să îl mângâi, el m-a acuzat că „îi violez câinele„. Le-am arătat o poză în care acasă ţineam în mână un porumbel, „îţi plac porumbeii?„, „da!„, „du-te în p*** mea de zoofil!„, s.a.m.d, adeseori adulţii din parc martori la scenă intervenind spunându-le la copii să înceteze că nu sunt nici de departe pedofil, zoofil, violator, etc.

Dragi copii, vă rog să înţelegeţi că nu e nimic sexual în joaca mea cu copiii. După spusele adulţilor, nu sunt un „adult iubitor de copii” ci un „copil în corp de adult„. Dacă credeţi că nu e OK, daţi vina pe părinţii şi bunicii mei care m-au izolat social în copilărie şi pe autorităţile statului care nu au intervenit mai din timp să oprească abuzurile familiei.

ATENŢIE pentru toţi care spuneţi cuvinte negative despre mine: calomnia este INFRACŢIUNE şi puteţi fi pedepsiţi conform https://lege5.ro/Gratuit/g42doobz/calomnia-si-defaimarea-codul-penal?dp=gqztmnrsgy4ds (update: calomnia a fost eliminată din noul cod penal din 2019).

Calomnia și defăimarea – Art. 507. –
Acela care în public prin orice mijloace afirmă cu privire la o persoană sau impută acesteia fapte determinate privitoare la viața sau activitatea ei publică sau profesională, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la urmărire penală sau disciplinară, ori disprețului public, comite delictul de calomnie în contra vieții publice sau profesionale și se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 luni la un an și amendă dela 4.000 la 10.000 lei.

Articolul (rândurile de mai sus) scrise iniţial în 2012 şi actualizate 2016.


Datorită creşterii traficului pe site şi dezvoltării afacerii mele, după 2019 rareori am mai ieşit la joacă în parcul de copii din Bariera Bucureşti, dar diverşi copii continuă să vină la mine la bloc să mă cheme în parc, de parcă la 30 ani ai mei nu am alte ocupaţii…?

Dintr-un iubitor de copii am ajuns să vânez (şi să îi reclam la poliţie) copiii derbedei care nu mă lasă în pace, mă hărţuiesc, fac glume proaste denigrante la adresa mea, tulbură liniştea publică, etc.

Caut o iubită de vârsta mea

Când merg pe stradă, am obiceiul să întorc capul după fete tinere care mi se par frumoase (când spun tinere mă refer la cele în jur de 20 ani), dar NU simt nevoia să fac sex cu vreuna. Comportamentul sexual explicit al unora din aceste fete tinere (vezi exemplu mai jos) e ceea ce îmi provoacă frică să interacţionez cu fetele mari şi să mă întorc la a mă juca cu copii de până la 14 ani.

Totuşi, aş vrea să am o iubită, o fată apropriată de vârsta mea, dar una cuminte, dar care să se îmbrace şi aranjeze ca un copil (nu cu megadecolteu şi machiaj în exces specific prostituatelor), vreau să ies cu ea în oraş, să ne plimbăm prin parcuri şi excursii pe munte. O fată care să îmi respecte meseria şi hobby-urile, ba chiar să colaborăm la afacerile mele, nu o „gold digger” care stă cu băieţi doar ca să facă sex şi să cerşească bani. Doar după ce prietenia devine stabilă, în funcţie de dorinţele ei, mă voi decide dacă să îmi încep sau nu viaţa sexuală.

Ştim cu toţii că există unii băieţi obsedaţi care când văd o fată sexy pe stradă încearcă să o agaţe şi să o invite la o partidă de sex cât mai repede posibil… eu NU voi face niciodată aşa ceva! Citiţi mai multe: de ce nu fac sex.

Exemplu de fete pe care le URĂSC

În primăvara 2018 am fost acostat în parcul din Bariera Bucureşti de 2 fete, Andrea şi Simina, care m-au întrebat dacă am prietenă, dacă sunt virgin, daca vreau să fac sex cu ea, etc. Am întrebat-o câti ani are şi a zis că face 18 ani peste 3 luni. I-am zis „OK, ne vedem peste 3 luni” (deşi NU aveam de gând să fac sex cu ea).

Le-am zis să ţinem legătura şi mi-a dat cerere pe Facebook, în altă seara m-au chemat la întâlnire în parcul din Bariera Bucureşti, unde surpriză, au venit 3 fete: Andreea (19 ani), Simina (17 ani) şi Elena (22 ani), cea din urmă spunând că vrea să fie iubita mea, ne-am plimbat până la gară şi înapoi, pe lângă cuvintele de dragoste de la Elena („ce frumos eşti” şi alte vorbe similare), cele 3 amestecau româna cu ţigăneasca, vorbeau de sex şi înjurau mereu. Nu erau deloc sincere, ba ziceau că sunt surori gemene, ba că au vârstă diferită, ba că n-au mamă, apoi că au un frăţior de 2 ani şi d-aia nu pot ieşi afară până când vine tata acasă. NU mi-a plăcut deloc de ele.

Altă zi ne-am întâlnit iar, un băiat care era cu noi a zis despre mine „ce fel de băiat naiv e ăsta să refuze o fată care îi cere sex, un băiat normal ar trece imediat la treabă„.

Într-o seară pe la 21:30, cele 3 fete mi-au dat mesaj pe Facebook că sunt în faţa blocului meu şi că să ies afară că Elena vrea să mă ia în braţe. Ele nu se gândesc că pot fi ocupat cu 3 clienţi, vizitatori al site-ului care mă contactează pe chat pentru serviciile mele? Întâmplator, la momentul acela nu aveam nici un client aşa că am putut coborî la ele. Elena m-a luat în braţe şi a zis că să mergem în apartament să facem sex. M-a pipăit pe fund şi si-a tras bluza în jos să îmi arate sânii, ceea ce NU mi-a plăcut. Celelalte 2 s-au culcat pe trotuar şi mimau sexul. Le-am zis „MAI BINE VIRGIN DECÂT CU TINE!„. Nu ştiu ce am mai vorbit dar la un moment dar mi-a zis „nu te exciţi?” într-adevăr NU m-am excitat deloc cât timp am stat cu ele. Şi-au făcut selfie-uri cu mine. NU le-am putut primi acasă în ziua respectivă că aveam dezordine (la mine acasă se vine DOAR cu programare).

Din fericire, aceea a fost ULTIMA zi în care le-am întâlnit. Ulterior Simina a postat pe Facebook un test de sarcină, am întrebat-o dacă ştie cine e tatăl, mi-a zis care e şi că el e şi tatăl acelui băiat de 2 ani care nu e fratele ei ci COPILUL ei. Adică a născut la 15 ani! Aoleu ce fete nebune!

Unii prieteni mi-au zis că acesta este un caz de hărţuire sexuală şi că le POT reclama la poliţie pe fete. Îmi pare rău că nu am filmat scena ca să am dovezi video în caz că mărturia mea nu e suficientă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *